Alte cazuri de fete dispărute în care Poliția n-a acționat: «Mi-a spus să stau liniștit că fata e în călduri»

Ultima actualizare:
Milena a dispărut de acasă de două săptămâni
Milena a dispărut de acasă de două săptămâni

Alți părinți revoltați își strigă nemulțumirile! După tragedia din Caracal care a șocat o țară întreagă, se pare că alți cetățeni demonstrează prin declarațiile lor că Poliția Română tratează cazurile de dispariții cu aceeași nonșalanță și lejeritate cu care s-a acționat și în situația Alexandrei, fata dispărută și ucisă de suspectul Gheorghe Dincă, în timp ce reprezentanții legii stăteau la poarta criminalului, pentru că „nu aveau mandat de percheziție”.

O fată de 14 ani este dispărută de două săptămâni

Milena Maria Gavrilă, o fată în vârstă de 14 ani din comuna Pîrscov, județul Buzău, a dispărut în urmă cu două săptămâni. Mama fetei a primit un telefon de la un bărbat dintr-un sat vecin care i-a spus că fata nu se mai întoarce acasă niciodată, potrivit observator.tv.

Tatăl fetei a mers la poliție să reclame dispariția acesteia, însă a explicat că agenții i-au oferit un răspuns șocant: i-au spus că nu au ce să facă și că trebuie să accepte situația.

Mihaiela a fost văzută ultima oară de familie în 1999
Mihaiela a fost văzută ultima oară de familie în 1999

„De două săptămâni nu știu nimic de fiica mea. Milena a fost coruptă de acest individ. El a spus că a întreținut relații intime cu fata și cu toate astea este liber. M-a amenințat că are relații în Poliție. Chiar șeful de post mi-a spus că trebuie să accept situația, că nu am ce să fac”, a declarat Florin Gavrilă, pentru sursa anterior menționată.

Și se pare că acest comportament al forțelor de ordine nu este de azi, de ieri. O dispariție asemănătoare a avut loc și în urmă cu 20 de ani, în 1999, după ce o fată s-a urcat tot într-o mașină de ocazie. Mihaiela Geanina Geneș a dispărut în 1999 și, de atunci, nu se mai știe nimic de ea. După ce a alertat forțele de ordine, tatăl tinerei a primit un răspuns halucinant.

Reacția poliției la un caz din 1999: „E în călduri”

Nelu Geneş, tatăl Mihaielei Geanina Geneş, a povestit, pentru Mediafax, că fata lui a plecat în 20 iulie 1999 de acasă, din Caracal, cu o maşină de ocazie şi nu s-a mai întors. Omul a făcut ulterior anchetă pe cont propriu şi a aflat că fata lui ar fi ajuns la traficanţii de carne vie din Bulgaria.

„Fiica mea fost vândută la traficanţi de droguri chiar de prietenul ei, care începuse să se drogheze şi nu mai avea cu ce să îşi plătească drogurile. Traficanţii de droguri au vândut-o apoi la doi bulgari, traficanţi de carne vie”, a povestit Nelu Geneş.


    Mihaiela a fost văzută ultima oară de familie în 1999Foto: Arhivă personală
Mihaiela a fost văzută ultima oară de familie în 1999Foto: Arhivă personală

„Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la casa prietenului fetei şi toate geamurile erau închise, pe uşi erau lacăte. Vecinii lui mi-au spus că Geanina a fost luată într-o maşină de culoare roşie. Am aflat că avea numere de Bulgaria”, a mai spus Nelu Geneş.La poliție, el a fost întâmpinat de același comportament indiferent și umilitor ca și părinții celor două fete dispărute recent. „Am pornit la poliţie şi am anunţat dispariţia fiicei. Am dat primele indicaţii şi informaţii şi am cerut să ia urma acestui individ. Răspunsul celor de la Poliţia Caracal a fost următorul, după ce am spus că are 18 ani şi cinci luni. «Lasă, băi, că e în călduri. Stai mă liniştit că nu trebuie să îţi faci probleme». Cazul seamănă cu cel al celor două fete dispărute de curând. Poliţia i-a tratat şi pe părinţii lor ca şi pe mine”, a mai spus Nelu Geneş.

Tatăl fetei dispărute a continuat pe cont propriu investigația

„Am plătit fiecare informaţie primită. Informaţiile le dădeam la Crimă Organizată din cadrul IPJ Olt. Am ajuns să aflu locul în care era fiica mea ţinută, într-o casă din localitatea Vişina, situată între Caracal şi Corabia.

M-am adresat la DIICOT Craiova şi au luat legătura cu IPJ Slatina. În perioada octombrie-noiembrie a venit un procuror care a stat cu mine de vorbă, ca la o partidă de pescuit, fără nici un dosar în faţă”, a mai spus acesta. Bărbatul spune că a ajuns să îl ducă singur pe suspect la poliţie, dar că inculpatul a fost eliberat imediat.„I-au dat drumul pe uşa din spate. Au venit în noaptea aceea rude, vecini, prieteni şi am protestat în faţa poliţiei. (..)  Când l-am întrebat (pe polițist n.r) ce i-au făcut individului a spus că i-a dat drumul pentru că procurorul de caz a zis că nu sunt suficiente probe”, a adăugat tatăl victimei.

Geanina Geneş este şi în ziua de azi pe site-ul Poliţiei Române la categoria persoane dispărute. În dreptul ei scrie însă că „este posibil să fie victima traficului de persoane, ultima dată era în Milano”.Același tip de răspuns șocant l-a primit și tatăl Alexandrei, fata dispărută și ucisă de Gheorghe Dincă, căruia polițiștii i-au spus, contextual, că „dacă fata este încurcată cu vreunul, plătește el daunele percheziției”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net