Am bătut toate recordurile în valul 3 al pandemiei. Când e așteptat vârful deceselor?

Ultima actualizare:

    Avem cel mai mare număr de bolnavi în spitale
Avem cel mai mare număr de bolnavi în spitale

Luni, 5 aprilie, este ziua când am bătut toate recordurile negative de la începutul pandemiei de coronavirus. 14.165 de bolnavi sunt internați în spitale, dintre care 1.478 la terapie intensivă. Medicul Octavian Jurma punctează că acum am depășit chiar și vârful valului doi, atins la 2 decembrie 2020, când am avut 13.529 de internați. Iar greul încă nu a trecut.

Vârful deceselor, așteptat la finalul lunii

Așa cum s-a prognozat, valul 3 al pandemiei este mult mai dur decât precedentul. Deja am bătut recordurile din valul 2 și încă nu s-a terminat. „Vârful acestui val sperăm să-l vedem în jurul datei de 15 aprilie, plus-minus o săptămână, după care vom asista, sper, la intrarea pe o pantă descendentă sau de platou a numărului de cazuri noi. Vârful deceselor îl așteptăm spre mijlocul și finalul lunii. De asemenea, vom trece pragul de un milion de infectări confirmate, până la finalul săptămânii, și pe cel de 25.000 de decese până la finalul lunii”, atrage atenția Octavian Jurma.

Chiar dacă în toamnă aveam peste 10.000 de cazuri noi pe zi, acum oamenii nu se mai testează, sau se testează acasă și nu anunță. Astfel, numărul real de noi cazuri zilnice ar fi, potrivit medicului timișorean, aproximativ 30.000. „Diferenta fata de valul 2 este izbitoare. În noiembrie, numărul confirmărilor era dublu față de cel al apelurilor la 112, acum este aprope identic. Cu alte cuvinte, în valul 3 am testat aproape exclusiv urgențele care necesitau internare. Testarea preventivă și anchetele epidemiologice au ajuns la zero”. În aceste condiții, spitalele sunt sufocate de pacienți, ambulanțele aduc bolnavi pe bandă rulantă și mai toți în stare gravă. Mulți sunt tineri, chiar copii.

4 mari probleme în România

De ce situația e încă gravă și nu vedem îmbunătățiri? Specialistul are câteva explicații.


    Nu testăm suficient
Nu testăm suficient

Se vorbește deja despre un val 4

Un val 4 al pandemiei începe deja să se contureze în Asia, fiind posibil ca în vară să apară în Europa. Nu îl vom putea împiedica doar prin vaccinare, din două motive, spune Octavian Jurma: „Vaccinarea va încetini semnificativ odată ce ne vom apropia de 50% din populație. Apoi, cei care se vaccinează acum sunt, în general, aceia care oricum erau cei mai atenți la respectarea măsurilor de protecție, deci bazinul celor susceptibili la infecție nu scade proporțional cu rata de vaccinare”. Medicul ne îndeamnă să luăm mult mai în serios pandemia, pentru că „nu pleacă de la sine”. „În loc să ne relaxăm și să pedalăm mesaje populiste când vom ieși din valul 3, poate ne mobilizăm ca să evităm un val 4, care ne va lovi și mai rău decât acesta”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net