Anunțul ministrului educației legat de manuale
Mai sunt câteva săptămâni până când începe anul școlar, însă, problema manualelor nu este rezolvată. Ministrul educaţiei, Mircea Dumitru, a anunțat că elevii de clasa a IV-a nu vor avea manuale pe 12 septembrie.
Asta din cauza faptului că raportul Corpului de control al premierului arată că au fost încălcări grave ale procedurii de licitaţie.
"Raportul Corpului de control ne-a parvenit acum câteva zile. Experţii au constatat încălcări grave ale procedurii de licitaţie pentru manunalele de clasa a IV-a. Tocmai de aceea, suntem în proces de soluţionare a contestaţiei care a fost înaintată de către editori. Acesta este şi motivul pentru care, din păcate, nu vom avea manuale la 12 septembrie pentru elevii de clasa a IV-a", a declarat ministrul Educaţiei, potrivit news.ro.
De asemenea, demnitarul a precizat că directorul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), care a organizat licitaţia pentru achiziţia manualelor, a fost schimbat din funcţie, iar în locul său a fost numit Marian Şuţă.
Raportul arată că în perioada de derulare a procedurii de atribuire a licitaţiei pentru manualele de clasa a IV-a directorul CNEE a îndeplinit, în acelaşi timp, atât atribuţiile preşedintelui comisiei de evaluare, cât şi atribuţiile conducătorului autorităţii contractante, atribuţii diferite, prevăzute distinct de reglementările legale aplicabile în materia achiziţiilor publice.