Aproape 1.200 de kilograme de trufe negre, reținute de Poliție. Ce amendă a primit cel ce le transporta ilegal

Ultima actualizare:

    Trufele au fost reținute de polițiștiFoto: Captură Video
Trufele au fost reținute de polițiștiFoto: Captură Video

Aproape 1.200 de kilograme de trufe negre, în valoare de aproximativ 600.000 de lei, pentru care nu existau documente legale, au fost indisponibilizate de polițiști din Neamț, în urma controlului efectuat asupra unui vehicul condus de un cetățean italian.

La data de 18 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au depistat în trafic, un cetățean italian, de 40 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, pe Drumul Național 15, în localitatea Alexandru cel Bun. În urma controlului efectuat în interiorul vehiculului, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta trufe negre.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea documentelor și cantitatea de trufe înscrisă în avizul de însoțire prezentat pentru control și cea transportată, s-au făcut verificări.

În urma inventarierii, au rezultat 1.170 de kilograme, iar verificările efectuate de polițiști au relevat că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislația în vigoare.

Trufele au fost ridicate de polițiști și predate specialiștilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furtul oricăror produse specifice ale fondului forestier național, faptă prevăzută de Legea 46 din 2008.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mihaela bilic sfaturi branza jpg
Soldati romani  FOto Recrutare MAPN  Facebook (2) jpg
plaje thassos copy jpg
fals medic etno tv jpg
colaj meine coon cafe png
733674220 954954864216176 7117119284752078391 n jpg
vizita regele si regina thailandei palatul elisee jpg
eclipsa inelara istock jpg
image
image