Aquatique, cea mai bună apă minerală plată pentru sugari și copii mici
Potrivit topului celor mai bune produse pentru copii, apa oligominerală naturală Aquatique a fost desemnată câștigătoare la categoria “Apă minerală plată pentru sugari și copii mici”
Pentru alcătuirea acestui top, revista Forbes România a colaborat cu compania D&D Research, ce a realizat în perioada iulie-septembrie 2016 o amplă cercetare a opiniei mamelor la nivelul întregii țări. Topul a fost realizat pe baza răspunsurilor mamelor cu vârsta între 22 și 35 de ani, care au copii cu vârste între 0 și 5 ani, și care locuiesc în 41 de orașe din România cu peste 50.000 locuitori. Mamelor li s-a cerut să precizeze ce apă minerală plată folosesc pentru copilul lor, să numească marca de apă în care au încredere, care este cea mai sigură pentru copilul lor și să denumească brandul de apă cu cel mai ridicat nivel de calitate. Aquatique a obținut cel mai mare punctaj la toate aceste criterii, fiind desemnată cea mai bună apă minerală plată pentru sugari și copii mici.
Apa minerală naturală oligominerală Aquatique îşi are izvorul în inima munţilor Carpaţi, la o altitudine de 1.100 m în zona protejată Parcul Natural Bucegi, rezervaţia naturală Abruptul Prahovean. Datorită conţinutului extrem de redus în sodiu, 1mg/l, Aquatique este recomandată şi în dietele fără sare ale adulților și pentru prepararea hranei bebelușilor.