Are 17 ani și vrea să scape Omenirea de cancer! A luat aur la Olimpiada de Biologie
Suzana Dodu, elevă la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi, este proaspăta câştigătoare a medaliei de aur la Olimpiada Naţională de Biologie din 2017, scrie adevarul.ro. Planul său este să devină cercetător în Genetică şi să descopere un medicament care să vindece cancerul.
Suzana Dodu (17 ani), elevă la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi, este pasionată de Biologie de când se ştie. ”A fost dragoste la prima vedere”, a spus tânăra, pentru ziarul Adevărul.
A câştigat medalia de argint la Olimpiada Naţională de Biologie din 2016, iar în acest an şi-a îmbunătăţit performanţa, aducând la Galaţi medalia de aur la aceeaşi competiţie. Suzana a stabilit în acest an câteva recorduri la olimpiadă, ce vor fi greu de egalat: a obţinut 100 de puncte la proba practică, performanţă pentru care a fost premiată de Universitatea de Medicină ”Carol Davila”.
Întrebările au depăşit cu mult nivelul de pregătire al unor elevi de liceu, chiar şi olimpici, ele constând în imagini cu ţesuturi şi organe umane, despre care aceştia au dat diverse detalii. ”Nu a fost nimic din cărţi. Pe câteva le ştiam pentru că le studiasem la microscop, iar pe celelalte le-am intituit”, ne explică Suzana cum a reuşit să obţină punctajul maxim la cea mai grea probă de la olimpiadă, scrie Adevărul. Şi la proba teoretică a obţinut cel mai mare punctaj de la olimpiadă, 98 de puncte.
Suzana intenţionează să devină cercetător în Genetică şi să creeze un medicament care să vindece cancerul. Eleva a devenit pasionată de Biologie după ce a început să se uite la documentare de Anatomie şi Biologie. Era copil, dar și-a dat seama că îi place foarte mult acest domeniu şi nu se vede făcând altceva decât cercetare pe această zonă.
”Când au început olimpiadele, mi-am spus că asta e momentul meu şi pot să arăt ce ştiu. Biologia este o ştiinţă a vieţii. Mama natură nu va înceta niciodată să ne uimească. Mă interesează să ştiu cum trăieşte, cum funcţionează de la cel mai simplu fir de iarbă, până la corpul uman. Toate aceste mecanisme sunt foarte interesante şi nu o să mă plictisesc niciodată. Avem tot timpul de descoperit lucruri noi”, ne spune adolescenta ce înseamnă pentru ea Biologia.
Adolescenta este atrasă şi de profesia de chirurg generalist, ce presupune o cunoaştere aprofundată a biologiei corpului uman. Va opta pentru Bucureşti sau Cluj, centre universitare de prestigiu din România în domeniul medicinei. Şi-a ales specialitatea de chirug generalist pentru provocare, deoarece vrea să cunoască cât mai multe organe din corpul uman şi să devină un chirurg cât mai bun. Rămâne însă fidelă şi ideii de a face cercetare în Genetică. ”Mai sunt foarte multe de descoperit în acest domeniu şi multe au aplicabilitate în Medicină”, explică olimpica. Vrea să lucreze cu celule stem sau în Microbiologie cu viruşi, dar intenţionează să dea viaţă şi ideilor pe care le are în vederea creării unor noi tehnologii în cercetare. Nu exclude însă cercetarea în vederea descoperirii unui medicament pentru vindecarea unei boli incurabile, cum ar fi cancerul.
Suzana are un program spartan, pe care îl respectă cu stricteţe în fiecare zi, dar nu îşi neglijează deloc viaţa socială. Se scoală la 6 sau 7 dimineaţa şi se apucă de învăţat sau citit, la 17,00 îşi încheie ”programul” şi iese cu prietenii, iar la ora 24,00 se culcă.