Aşa treci cu bine peste furtunile de vară!

Ultima actualizare:

Trage obloanele şi închide geamurile

Înainte de a pleca de acasă, dacă ştii că spre seară este posibil să plouă, este recomandat să închizi obloanele pentru a proteja astfel ferestrele.

În cazul unui vânt puternic, geamurile s-ar putea sparge dacă sunt lovite de crengile copacilor sau alte obiecte precum bucăţi de tencuială, bucăţi de lemne, de plastic etc.

De asemenea, nu uita să închizi geamurile! Acesta este, de fapt, primul lucru şi cel mai important pe care trebuie să-l faci ca să-ţi protejezi locuinţa de furtună.

Scoate electronicele şi electrocasnicele din priză

De foarte multe ori, în timpul furtunilor aparatura electronică şi electrocasnică a avut de suferit de pe urma scurt-circuitelor. Nu uita să scoţi din priză televizorul, calculatorul, DVD playerul, maşina de spălat etc.

Şocurile de energie electrică pot arde în câteva secunde toată aparatura care se află conectată la o sursă de curent electric. Cel mai bine, în timpul furtunii, este indicat să închizi de la panoul electric alimentarea cu energie a întregii locuinţe.

Mută maşina într-un loc ferit

Dacă maşina ta este parcată sub pomi, este indicat să o muţi într-un loc ferit. Dacă nu, ar putea să fie avariată de crengile căzute sau chiar de copacii doborâţi la pământ.

Nu mai punem la socoteală obiectele care pot fi luate de vânt şi care îţi pot distruge autoturismul. Au existat cazuri când pe maşinile parcate în faţa blocurilor au căzut bucăţi de tencuială, ghivece cu flori sau bucăţi de ţiglă. Mută maşina într-o parcare sigură.

Nu uita acasă umbrela sau pelerina de ploaie

Chiar dacă dimineaţa când pleci de acasă la serviciu este soare şi cald, nu uita să iei cu tine o umbrelă sau o pelerină de ploaie. Dacă meteorologii au anunţat vreme schimbătoare, este bine să-ţi iei toate măsurile de siguranţă.

Evită încălţămintea din material textil

Nu purta tenişi, bascheţi, balerini sau sandale. Dacă te prinde o ploaie scurtă de vară nu ar fi o mare problemă, dar dacă vorbim despre o furtună se schimbă situaţia: te vei uda la picioare foarte repede şi, până vei ajunge într-un loc unde să te schimbi, pot trece ore.

Astfel, vei sta cu picioarele ude şi rişti să răceşti. Încalţă-te cu adidaşi sau bocanci din piele naturală sau piele ecologică. Evită pielea întoarsă!

Ce faci când furtuna te prinde pe stradă

Dacă furtuna te prinde pe stradă, în oraş, caută cât mai repede un adăpost sigur. Dacă nu, rişti să fii accidentat de bucăţi de tencuială care pot fi smulse de pe acoperişuri, ţigle, crengi sau alte obiecte luate de vânt.

Atenţie! Evită să circuli pe lângă blocuri sau pe sub balcoanele blocurilor. Motivul? Există riscul ca furtuna să spargă geamuri, iar vântul puternic să dărâme ghivece cu flori sau jardiniere. De asemenea, evită clădirile în construcţie deoarece poţi fi lovit de tot felul de materiale de construcţii: lemne, cabluri, bucăţi de plastic.

Ia la tine câteva haine de schimb

O pereche de şosete, poate chiar şi un tricou nu ar trebui să-ţi lipsească din geantă dacă ştii că te va prinde ploaia. Odată ajuns la destinaţie, de obicei la serviciu, te poţi schimba de hainele ude îmbrăcându-le pe cele uscate.

De asemenea, de la tine din geantă nu trebuie să lipsească un pachet de şerveţele, poate chiar şi o bucată de bumbac cu care să-ţi ştergi de noroi şi apă încălţămintea.

Click! spune

Te-a prins furtuna? Tună şi fulgeră? Nu te adăposti sub copaci! Încearcă să găseşti un loc ferit precum clădirile înalte. Orice ar fi, nu te feri de ploaie ascunzându-te sub pomii de pe marginea trotuarului pentru că aceştia atrag fulgerele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net