Au apărut primele imagini cu locul unde va fi îngropat Ion Iliescu. Cavoul, păzit de soldați. VIDEO

Primele imagini cu locul în care va fi înmormântat fostul președinte al României, Ion Iliescu, au fost făcute publice. 

Cavoul lui Ion Iliescu / foto: captura video Antena 3 CNN
Cavoul lui Ion Iliescu / foto: captura video Antena 3 CNN

Cavoul din cimitirul militar Ghencea 3, pregătit special pentru cel care a condus țara în momente cruciale ale istoriei sale recente, este păzit permanent de soldați, în așteptarea ceremoniei funerare de joi.

Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, după o lungă suferință pe patul de spital, fiind internat încă din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Trupul său neînsuflețit a fost preluat miercuri dimineață de la spital și adus pentru ultima dată la Palatul Cotroceni, unde mii de oameni au ocazia să-i aducă un ultim omagiu.

Conform imaginilor difuzate de Antena 3 CNN, cavoul în care va fi depus fostul șef al statului este amplasat într-o zonă special destinată personalităților marcante ale României.

Militarii asigură paza permanentă a locului, pentru a menține liniștea și solemnitatea momentului. Totul este pregătit pentru ceremonia de joi, care va avea un caracter restrâns, la ea urmând să participe doar familia și apropiații lui Ion Iliescu.

Traseul cortegiului funerar spre Palatul Cotroceni

Miercuri dimineață, la ora 8:30, cortegiul funerar a plecat de la Spitalul Agrippa Ionescu, urmând traseul Strada Arhitect Mincu – Bulevardul Kiseleff – Piața Victoriei – Bulevardul Lascăr Catargiu – Piața Romană – Piața Universității – Bulevardul Regina Elisabeta – Bulevardul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bulevardul Eroii Sanitari – Bulevardul Gheorghe Marinescu. La ora 9:00, sicriul a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat cu onoruri militare de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

În Sala Unirii a Palatului Cotroceni, sicriul fostului președinte a fost așezat pe catafalc, fiind vegheat în permanență de o gardă de onoare. Între orele 9:30 și 12:30, oficialii români au putut prezenta condoleanțe și semna în Cartea de condoleanțe, iar între 13:00 și 18:00 cetățenii au avut acces pentru a depune flori și lumânări în spațiul special amenajat în fața palatului.

Reguli stricte pentru cei care vin să-și ia rămas bun

Accesul publicului la Palatul Cotroceni a fost permis doar în condiții stricte de securitate. Participanții trebuie să poarte ținută sobră, să treacă prin filtre de control, iar accesul copiilor sub 14 ani este interzis. Este interzisă folosirea telefoanelor mobile, fotografierea, filmarea sau intrarea cu obiecte voluminoase ori periculoase, pentru a respecta solemnitatea momentului.

Joi, cortegiul funerar va porni spre Cimitirul Militar Ghencea 3, unde va avea loc ceremonia de înmormântare cu onoruri militare. Evenimentul va fi unul discret, organizat strict pentru familie și apropiați, iar cavoul în care va fi depus fostul președinte al României va rămâne păzit de soldați pe întreaga durată a ceremoniei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vot 7 decembrie Capitala 3 Inquam Photos / George Călin
Targul de Craciun din Iasi, foto Facebook jpg
bloc vechi jpg
sua  nghetata jpg
catalin drula facebook jpg
pensie, foto shutterstock jpg
Vot 7 decembrie Capitala 1 Inquam Photos / George Călin
tren ai marea britanie bbc jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net