Au început lucrările la primul spital construit exclusiv din donații

Ultima actualizare:

    Spitalul se va construi în curtea unității medicale Marie Curie din București
Spitalul se va construi în curtea unității medicale Marie Curie din București

Peste patru milioane de euro! Atât au reușit să strângă de la români reprezentanții Asociației Dăruiește Viață, în mai puțin de o lună, pentru cel mai nobil proiect din câte există. Primul spital din România realizat exclusiv din donații, destinat tratării copiilor bolnavi de cancer, se ridică în curtea unității medicale Marie Curie din Capitală. Lucrările au început deja.

Mobilizare de excepție a românilor, persoane fizice și juridice, în urma apelului lansat de Asociația Dăruiește Viață în preajma Crăciunului. În doar trei săptămâni, peste 100.000 de oameni inimoși au contribuit cu diverse sume de bani pentru ridicarea primului spital promis de o organizație neguvernamentală. Unitatea medicală, care chiar se face, va oferi servicii medicale pentru copiii bolnavi de cancer din România. Lucrările au început la sfârșitul lunii ianuarie cu demolarea unor clădiri vechi, pentru eliberarea terenului, și continuă acum cu devierea rețelelor de utilități. Executarea fundației va începe, cel mai probabil, în luna martie, însă lucrările sunt condiționate de starea vremii. Valoarea totală a proiectului este opt milioane de euro, bani care au fost strânși în întregime. Asociația intenționează să adauge acestui proiect o nouă componentă, și anume realizarea unui bloc operator modern și a unor departamente absolut necesare în tratamentul complex al copiilor bolnavi de cancer.


    Lucrările au început în luna ianuarie, cu devierea rețelelor de utilități. Foto: Click!
Lucrările au început în luna ianuarie, cu devierea rețelelor de utilități. Foto: Click!

Strângerea de fonduri va continua, iar cei care nu au donat încă o pot face accesând site-ul bursadefericire.ro. Cei care vor să ajute au mai multe posibilități de a contribui la funcționarea acestui spital: prin SMS (o singură donație sau 2 euro în fiecare lună), direcționând 2% din impozitul pe venit sau cumpărând niște tricouri special lansate pentru această campanie. Viitorul spital va avea un compartiment de oncologie pediatrică (97 de paturi), un compartiment de radioterapie, săli pentru activități educaționale și recreere, bibliotecă și cinema, saloane dotate cu paturi pentru părinții care au copii bolnavi. În prezent, în secția de Oncologie a Spitalului “Marie Curie”, unde vin minori bolnavi de cancer din toată țara, 31 de copii și 31 de părinți împart două toalete și două dușuri. Secția este pe același palier cu o secție de ORL – lucru nepermis conform normelor medicale în vigoare. Din păcate, numărul exact al copiilor bolnavi de cancer din România este încă o necunoscută, însă 500 de noi cazuri sunt raportate în fiecare an.


    Copiii bolnavi vor fi cazați împreună cu părinții lor
Copiii bolnavi vor fi cazați împreună cu părinții lor

Cum s-au strâns banii

Circa 1.200 de societăți comerciale au donat 20% din impozitul pe profit datorat statului. Numărul mare de donatori se explică prin faptul că 2017 a fost ultimul an în care companiile cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro au mai putut direcționa 20% din impozitul pe profit către o organizație neguvernamentală. Circa un milion de euro s-au strâns de la persoane fizice, prin SMS la numărul 8844. O sumă importantă a fost donată prin virament bancar în contul Asociației Dăruiește Viață.


    Tricouri ca acestea pot fi cumpărate de pe site-ul bursadefericire.ro pentru a susține cauza
Tricouri ca acestea pot fi cumpărate de pe site-ul bursadefericire.ro pentru a susține cauza

Cele 8 spitale regionale, la stadiu de promisiuni

Autoritățile române vorbesc de aproape un an de construirea a opt spitale regionale. Însă, trei dintre ele s-au aflat pe agenda guvernului încă din decembrie 2016, când Ministerul Sănătății a semnat un acord de servicii de consiliere cu Banca Europeană de Investiții, în vederea pregătirii proiectelor de realizare a acestora. În prima sa intervenție în calitate de prim-ministru, Viorica Dăncilă a declarat că sunt întârzieri în ceea ce privește construcția celor trei unități medicale (Iași, Cluj și Craiova), fără a da detalii cu privire la stadiul în care se află.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate la Festivalul de comemorare de la Royal Albert Hall, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Casă tătărească din Dobrogea. Fotografie de Anatole Magrin (© Imago Romaniae)
question 2736480 1280 jpg
preot vasile ioana jpg
shutterstock 1882314418 jpg
Donald Trump la un miting electoral (© Facebook / Donald J. Trump)
ninsori jpeg
Laura Crișan este adusă la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
KV WSCM jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net