Au stat trei ore pentru un autograf de la Iohannis

Ultima actualizare:

    Avem un preşedinte scriitor. Ieri, şeful statului şi-a lansat cea de-a doua sa carteFoto: Roberto Sălceanu
Avem un preşedinte scriitor. Ieri, şeful statului şi-a lansat cea de-a doua sa carteFoto: Roberto Sălceanu

Sute de persoane, de toate vârstele, s-au aşezat la coadă cu trei ore înainte ca preşedintele Klaus Iohannis să sosească la lansarea unei noi cărţi. Şeful statului nu i-a dezamăgit şi a venit exact la ora anunţată, însoţit de Prima Doamnă.

Punctuali şi eleganţi. Aşa au sosit ieri soţii Iohannis, la Târgul de Carte Bookfest, din Capitală. Preşedintele a venit însoţit de Prima Doamnă care a atras toate privirile. A fost îmbrăcată cu o rochie preţioasă, brodată cu flori albe, lungă până la genunchi. În picioare, şi-a asortat sandale elegante, cu toc de 12 cm. ”A venit special pentru această lansare”, a explicat şeful statului.


    Foto: Eduard Enea
Foto: Eduard Enea

În doar opt luni, Klaus Iohannis a scris două cărţi. Prima a fost lansată în octombrie 2014 şi a avut un succes uriaş. Peste 130.000 de persoane au cumpărat-o. Iniţial, a crezut că mai adaugă un capitol despre prima zi la Palatul Cotroceni, explică Iohannis. Dar, pe măsură ce scria, şi-a dat seama că deja are un nou volum, despre toată campania electorală şi viaţa la Cotroceni. ”Nu mi-am imaginat vreodată că atâţia oameni vor fi curioşi să afle, dintr-o carte, care este modelul adoptat de mine pe tot parcursul formării mele profesionale”.

”Am inclus în volum cele mai proaspete impresii, cele mai intense emoţii care mi-au transformat viaţa odată cu confirmarea victoriei în alegerile prezidenţiale, primele angajamente şi decizii.”

Despre campania electorală din 2014, Klaus Iohannis spune că ”a fost minată de câteva abuzuri şi scandaluri care au eclipsat temele demne de a fi discutate într-un astfel de interval.”

O experienţă nemaiîntâlnită. ”Efectiv, am învăţat lucruri noi, am cunoscut oameni interesanţi, aşa că, trăgând linie, consider că a fost o perioadă pozitivă. Am învăţat câte ceva despre cum se face politică pe Dâmboviţa.”

Noaptea victoriei. ”Am ştiut că viaţa mea se schimbase în noaptea de 16 noiembrie. Devenisemn Preşedintele României.”

Capitolul ”Ne-am luat ţara înapoi!” este dedicat victoriei din 16 noiembrie şi primelor sale zile la Cotroceni. ”Nu-mi mai amintesc, de pildă, cu cine am vorbit pentru prima dată după ce am ştiut clar că am câştigat. Nici cu părinţii mei nu am apucat să vorbesc în noaptea aceea, am făcut-o abia a doua zi. Ei au aflat că am câştigat alegerile de la televizor şi de pe internet. Pe soţia mea am sunat-o în seara respectivă şi am stat de vorbă cu ea înainte să merg în Piaţa Universităţii.”

Click! Spune

Volumul ”Primul pas” a fost tipărit de Editura Curtea Veche şi costă 30 de lei.

Cartea a fost lansată ieri, la Salonul de Carte Bookfest şi va fi tradusă  în bulgară, germană, maghiară şi olandeză. 

Are 255 de pagini şi este o continuare a volumului ”Pas cu pas”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net