Au stins în 3 ore cel mai mare incendiu din ultimii 17 ani

Ultima actualizare:

    Aproape o sută de apartamente  au fost afectate în urma incendiului.  Pe lângă cele distruse de flăcări,  au fost prejudiciate şi locuinţele  în care a intrat apa
Aproape o sută de apartamente au fost afectate în urma incendiului. Pe lângă cele distruse de flăcări, au fost prejudiciate şi locuinţele în care a intrat apa

Cod roşu la marginea Capitalei! Arde un bloc cu 11 etaje! Oameni disperaţi, alergând care încotro să afle dacă şi apartamentul lor a luat foc. Ţipete, plânsete, deznădejde. Cei mai năpăstuiţi vedeau cum toată agoniseala li se topeşte sub priviri.

Flăcările au cuprins, ieri după-amiază, ultimele trei etaje ale unui bloc din ansamblul rezidenţial "Confort City" din cartierul Vitan.

În toată zona plutea un fum înecăcios, dar asta nu-i convingea pe oameni să stea deoparte şi să aştepte ca pompierii să lichideze incendiul. Toţi voiau să ştie dacă mai au sau nu unde să pună capul pe pernă. "Am mai rămas doar cu hainele de pe mine!", atât mai putea articula Georgeta Popescu, o tânără de 36 de ani, proprietară a unui apartament cu două camere situate la etajul zece.

Georgeta şi Adrian Popescu plătesc, pentru apartamentul distrus ieri, o rată de 400 €/lună

simeon stalpnicul png

Femeia a fost luată pe braţe şi dusă în ambulanţă, unde i-a fost acordat primul ajutor. Tot în stare de şoc era şi soţul acesteia, Adrian (32 de ani). "Ne-am mutat acum doi ani aici. Avem credit pentru locuinţa asta, plătim lunar 400 de euro. Mai avem de achitat încă 13 ani de acum înainte. Ce să mai plătim, o ruină?", ne-a spus, deznădăjduit, bărbatul, tată a doi copii.

Provizoriu, oamenii vor locui într-un hotel pus la dispoziţie de dezvoltatorul imobiliar

simeon stalpnicul png

Pompierii au stins incendiul după mai bine de trei ore

simeon stalpnicul png

Când sosise acasă, îşi găsise soţia urcată pe o maşină de pompieri. "Era disperată pentru că blocul ardea, iar ei stăteau, pentru că nu aveau apă cu ce să îl stingă", ne-a mai spus Adrian Popescu.

Reprezentanţii ISU susţin că, într-adevăr, au existat probleme cu apa, întrucât reţeaua de hidranţi de la acest complex nu funcţiona, iar autospecialele au folosit apă din rezerva proprie, din râul Dâmboviţa şi de la un agent comercial.

A fost nevoie de 28 de maşini cu apă şi 8 autoscări, 3 echipaje de descarcerare şi 5 de prim-ajutor. Pompierii au luptat mai bine de trei ore cu flăcările.

Cel mai probabil, focul a izbucnit în urma aprinderii unui aparat de aer condiţionat montat în exterior.

Click! spune

Dezvoltatorul imobiliar a anunţat aseară că toţi cei afectaţi de incendiul de ieri vor fi cazaţi, pentru următoarele zile, într-un hotel. Apoi, aceştia vor primi locuinţe vacante în complex până la repararea acelora aflate în proprietatea lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net