Autobuzul acesta se încarcă la priză. Prototipul circulă în Ploieşti

Ultima actualizare:

    Ploieştenii sunt încântaţi de maşina ecologică și silenţioasă cu care sunt plimbaţiFotografii: Andreea Dancu
Ploieştenii sunt încântaţi de maşina ecologică și silenţioasă cu care sunt plimbaţiFotografii: Andreea Dancu

Nu poluează, nu consumă motorină şi merge cu baterii. Nu vorbim despre o maşinuţă teleghidată de jucărie, ci despre un ditamai autobuzul. Fabricat de chinezi, acesta se încarcă la priză.

Maşina viitorului este electrică. Nu scoate fum, e silenţioasă şi nu trece pe la pompă. Funcţionează cu baterii, care trebuie încărcate după fiecare 250 km parcurşi. Un astfel de autobuz circulă experimental de săptămâna trecută pe străzile Ploieştiului.

E fabricat în China şi adus în România de firma CEFIN. Maşina dispune de trei baterii, două aflate în părţile laterale şi una în spate, astfel că nu are decât două uşi, şi nu trei trei, la fel ca una obişnuită.

„După 13 ore de trafic, autobuzul se încarcă, timp de trei ore, la un dispozitiv legat la panoul electric. Acesta se află la depou”, ne-a declarat Raul Petrescu, viceprimarul Ploieştiului.

Dacă un autobuz obişnuit consumă 25 de litri de motorină la 100/km, cel electric dă gata 0,72 kilowaţi într-o oră. Pentru ca toţi ploieştenii să se bucure de invenţia chinezilor, autobuzul va circula, timp de două săptămâni, pe toate liniile de transport în comun. Acesta costă în jur de 200.000 de euro, însă, deocamdată, nu se poate cumpăra fiind doar un prototip. Până acum i-a mai plimbat pe călătorii din Timişoara, Suceava, Braşov, Brăila şi Galaţi.

Viceprimarul Raul Petrescu ne arată sistemul cu care este încărcat autobuzul electric
Viceprimarul Raul Petrescu ne arată sistemul cu care este încărcat autobuzul electric

Maşina electrică îi plimbă pe ploieşteni de o săptămână

Autobuzul, model K9, produs de compania chineză BYD, funcţionează cu baterii reîncărcabile care îi asigură o autonomie de 250 km. Parcursul maxim realizat la o singură încărcare completă a bateriei a fost de 268 km. Autobuzul are frână cu regenerare, motor pe butucul roţii, baterie fier-fosfat 100% reciclabilă, garantată zece ani, caroserie de aluminiu şi nu poluează.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net