Autostrada asta o faci în 90 de minute. Pe jos!

Ultima actualizare:

    Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj
Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj

Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj, este probabil singura şosea de viteză din lume care poate fi străbătută şi pe jos.

Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj, este probabil singura şosea de viteză din lume care poate fi străbătută şi pe jos.

Ora 16.30 Am intrat pe autostradă din direcţia DN 6

Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj
Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi Drumuri Naţionale s-au lăudat că lucrările la tronsonul de 9,5 km au fost terminate în timp record. În loc de 18 luni, constructorul a predat lucrarea în 12 luni, cu o jumătate de an mai devreme decât prevede termenul.

Ora 17.10 Am ajuns la mijlocul distanţei, într-una din parcările moderne

Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj
Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj

Mult-lăudata autostradă, este cu adevărat una occidentală, însă având în vedere distanţa foarte mică, şoferii nu au timp nici să tureze bine motoarele la maximum că şi ies de pe drum.

Primul tronson începe la sensul giratoriu de la ieşirea de pe Autostrada Arad-Timişoara. Distanţa de 9,5 kilometri este străbătută cu 130 km pe oră în doar cinci minute, şoferii putând apoi să îşi continue drumul spre Lugoj pe DN 6, în ritm de melc.

 Ora 18.00 În locul în care panourile indicau ieşirea de pe autostradă spre Timişoara

Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj
Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj

Dacă am văzut în cât timp am străbătut cu maşina „peticul", am vrut să testăm cât facem pe jos. Am străbătut la pas lejer cei 9,5 km, în 90 de minute, exact cât durează un meci de fotbal fără prelungiri. Primul tronson din autostrada Timişoara - Lugoj ar fi trebuit inaugurat încă de săptămâna trecută, când la eveniment a fost aşteptat şi Victor Ponta.

Premierul a renunţat însă să taie o panglică pentru doar 9,5 kilometri, din moment ce tocmai el a fost cel care a criticat Guvernul Boc pentru spectacole ieftine la inaugurări de tronsoane scurte. Aşa se face că nu a mai fost nici o ceremonie fastuoasă, ci ieri, de la ora 10.30, maşinile şi-au putut continua drumul de pe Arad-Timişoara, pe noul tronson Timişoara-Lugoj, care îi duce până aproape de Remetea Mare, pe DN6.

Reprezentanţii constructorului susţin că nu sunt ei de vină că s-au deschis circulaţiei doar 9,5 kilometri, ci acestea sunt regulile guvernului când se fac licitaţiile. Pentru tronsonul doi, va urma, săptămâna viitoare, licitaţia în urma căreia se va desemna firma ce va urma să-l construiască.


    Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj
Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj

În urmă cu doar două zile, oile păşteau în voie la doar câţiva metri de autostrada Timişoara-Lugoj. Câinii care trebuiau să le păzească se plimbau relaxaţi pe mijlocul drumului, semn clar că găsiseră găuri suficient de mari în gardul de protecţie de pe margine. Doamne fereşte de vreun animal sălbatic care să apară în mijlocul drumului când şoferii gonesc cu 130 km/h1


    Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj
Primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net