Avocatele familiei Săcărin, atac la adresa procurorului general: «Să mai citească puţin, să nu ne jucăm cu viaţa unui copil»

Ultima actualizare:

    De la stânga la dreapta: Diana Gavra, Claudia Postelnicescu, Ramona Săcărin, Clara Istrate  Foto Adevarul
De la stânga la dreapta: Diana Gavra, Claudia Postelnicescu, Ramona Săcărin, Clara Istrate Foto Adevarul

Cele trei avocate ale familiei din SUA care a adoptat-o pe Sorina Săcărin au lansat acuzaţii dure la adresa procurorului general Bogdan Licu şi a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Diana Gavra, Claudia Postelnicescu şi Clara Istrate, ele trei avocate ale familiei care a adoptat-o pe Sorina, fetiţa de 8 ani  care a fost luată cu forţa de către un procuror din casa fostului asistent maternal, au fost prezente, vineri, 5 iulie, alături de Ramona Săcărin, la Curtea de Apel Craiova, unde a avut loc judecarea cererii procurorului general interimar de suspendare a executării hotărârii judecătoreşti de adopţie internaţională, potrivit adevărul.ro

Dana Gavra a fost prima care a dorit să discute cu ziariștii, iar declarația cea mai șocantă făcută de ea a fost că procurorul general ar trebui să se documenteze mai mult. „Să mai citească puţin şi să cunoască efectele autorităţii de lucru judecat a hotărârii civile"."Procurorul general a făcut o cerere de revizuire care, spune chiar el, apare ca întemeiată, după care enunţă tot narativul preluat din media, fără un argument juridic de drept. Nu cunoaşte că adopţiile sunt pe toată viaţa, adică nu ne jucăm cu viaţa unui copil doar pentru că ţipă nişte oameni în stradă", a adăugat imediat avocata Claudia Postelnicu. "Nu numai că ţipă nişte oameni în stradă, dar şi pentru că nişte site-uri înregistrate în Rusia au transmis o anumită emoţie publică, dar vom vorbi la momentul potrivit şi despre asta", a completat imediat avocata Gavra. Clara Istrate, cea de-a treia avocată anagajată de familia Săcărin a discutat despre procurorul general, menționând faptul că simte că ar fi dezorientat.

"Procurorul general este dezinformat, nu a luat la cunoştinţă de actul de adopţie, s-a antepronunţat în mod nejustificat, după ce a văzut subiectul în presă. Ce legătură are modul în care a fost luată fetiţa de doamna procuror cu modalitatea în care a fost realizată adopţia?", a declarat aceasta. 

Pașaportul Sorinei a fost reținut de către procurorul Mihaela Moraru

"Pasaportul este reţinut ilegal, din punctul nostru de vedere. În mod firesc, un paşaport se reţine doar în condiţiile în care împotriva posesorului este deschisă o urmărire penală. A reţine paşaportul unei minore care nu este învinuită din punct de vedere penal cu nimic este un abuz. Colega mea, Diana Gavra, a făcut demersurile necesare şi aşteptăm să ni se comunice temeiul legal şi să se restituie acest paşaport pentru că nu este normal să fie reţinut. Mi se pare absurd că procurorul general a insitituit o prezumţie de rea-credinţă, că doamna şi domnul Săcărin nu ar respecta o hotărâre judecătorească, aşa cum a făcut doamna Şărămăt (n. red. - fosta asistentă maternală care a crescut-o pe Sorina până la 8 ani, dar care după adopţie o ţinea fără niciun temei legal). Dacă, Doamne fereşte, prin absurd, această adopţie s-ar desfiinţa, cu siguranţă soţii Săcărin ar respecta legea pentru că aceşti oameni trăiesc de atâţia ani într-o ţară în care legea se respectă. Nimeni nu înţelege că ajungem să distrugem viaţa unui copil pentru nişte interese, pentru o imagine publică, pentru ca acea Secţie să existe în continuare şi să aibă o justificare. Poate să-şi justifice existenţa făcând acţiunile necesare împotriva doamnei procuror Piţurcă, nu e nevoie să nenoroceşti un copil", a declarat avocata Clara Istrate. 

Sorina, fetița dată spre adopție ar fi suspectă de hepatita B

Avocata a vorbit şi despre câteva acte medicale îngrijorătoare care au apărut în urma investigaţiilor cerute de Institutul de Medicină Legală Craiova. "Sorina este suspectă de hepatita B şi hipertiroidie, ambele sunt diagnostice care ţin de alimentaţie şi igienă necorespunzătoare. Aşteptăm concluziile finale ale medicilor", a mai precizat Clara Istrate. 

Ramona Săcărin a declarat, la rândul său, că Sorina întreabă de ce nu a mers şi ea în America alături de frate şi de tatăl adoptiv. "I-am spus că vom merge şi noi. Sorina vrea să meargă în America. Se pregăteşte pentru asta. A învăţat să numere până la 10, a învăţat culorile în engleză. Dureros este că eu nu pot merge cu Sorina în parc, la un loc de joacă, nu i s-a respectat dreptul la viaţă privată nici ei, nici nouă, este arătată cu degetul pe stradă, i s-a făcut un cazier online pentru care cineva trebuie să fie responsabil", a declarat Ramona Săcărin.   Mama adoptivă a Sorinei a mai spus că nu înţelege cum un procuror general a putut să sară în ajutorul unui om care comitea o ilegalitate, iar pe ea nu a ajutat-o nimeni atunci când bătea la uşa instituţiilor şi cerea ajutor să i se dea copilul adoptat.   "Mi se pare foarte grav că în România e mai bine să faci lucruri împotriva legii decât să faci lucruri legale. Dacă faci lucruri legale, toată lumea îţi zâmbeşte, dar se uită la tine de parcă tu ai face ceva în neregulă", a conchis Ramona Săcărin. Riscul ca Sorina Săcărin să ajungă din nou într-un centru de plasament a fost îndepărtat deocamdată întrucât Curtea de Apel Craiova a respins cererea procurorului general Bogdan Licu de suspendare a executării hotărârii judecătoreşti de adopţie internaţională.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net