Băiatul de 6 ani, care cântăreşte 120 kg, ar putea fi operat

Ultima actualizare:
Dr. Catalin Copaescu
Dr. Catalin Copaescu

Băieţelul care, la vârsta de 6 ani cântăreşte 120 kg, a fost adus, joi seară, la Spitalul Delta din Capitală. Chirurgul Cătălin Copăescu ne-a declarat că s-a început deja evaluarea medicală a băiatului şi că este posibil ca acesta să fie chiar şi operat.

Alexandru Negrici, din comuna doljeană Drăgoteşti, a fost transportat, joi seară, cu o Ambulanţă Puls la spitalul privat Delta, unde a fost cazat într-o rezervă specială. Copilul care suferă de obezitate morbită, cântărind 120 kg la 6 ani, deşi puţin speriat, este bucuros că-i are alături pe părinţi.

"Astăzi, am început evaluarea medicală a pacientului. În câteva zile, vom avea o imagine corectă a stării lui de sănătate şi vom putea găsi o soluţie terapeutică. În tratamentul de care va avea nevoie copilul se va regăsi, probabil, şi un segment de chirurgie, adică o operaţie metabolică (n.r. la nivelul stomacului)", ne-a declarat medicul Cătălin Copăescu, de la Spitalul Delta, cel mai bun specialist din România în chirurgia obezităţii.

Dr. Cătălin Copăescu


    Dr. Catalin Copaescu
Dr. Catalin Copaescu

"Din păcate, este puţin probabil că se va ajunge la o vindecare, întrucât în cazul acestui copil este vorba despre o anomalie genetică, ce a creat fondul unei obezităţi morbide. Dar, noi vom încerca să ameliorăm această stare. Oricum, băieţelul are nevoie de o îngrijire de specialitate", ne-a mai spus dr. Copăescu.

Cazul lui Alexandru a şocat o ţară întreagă. Băiatul este atât de gras, încât nu se poate ţine pe picioare, iar pentru a se deplasa dintr-un loc în altul se târăşte.

Băiatul a fost diagnosticat, în urmă cu patru ani, cu obezitate morbidă. În urmă cu două săptămâni, a suferit deja un preinfact. El ar fi trebuit să urmeze un regim, însă părinţii s-au plâns că nu au bani pentru a-i oferi tratamentul de care are nevoie.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net