"Băieţelul meu este o minune pentru mine!"

Ultima actualizare:
Dr. Anca Moisa, specialist în reproducere umană asistată
Dr. Anca Moisa, specialist în reproducere umană asistată

Peste câteva zile, cuplurile infertile care doresc să intre în programul de fertilizare in vitro (FIV), derulat de Ministerul Sănătăţii vor putea depune dosarele. Click! vă arată ce condiţii trebuie să îndepliniţi pentru a beneficia de FIV gratuit şi vă prezintă povestea unei tinere care a devenit mamă datorită programului derulat între 2011-2012.

După doi ani de pauză, Ministerul Sănătăţii reia Programul de fertilizare in vitro. „Estimăm că, în partea a doua a lunii iunie, cuplurile infertile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor putea depune dosarele. Anul acesta, 300 de cupluri vor intra în program”, a declarat ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Se va deconta o singură procedură FIV, de 6.188 lei şi nu sunt incluse analizele şi medicamentele pentru stimularea ovariană. 

"De trei ani încerc să rămân însărcinată"

Maria Savu (32 de ani), din Bucureşti, se pregăteşte să depună dosarul pentru intrare în program. Tânăra îşi doreşte enorm să devină mămică, de trei ani încercând să rămână însărcinată. „Soţul meu a fost descoperit cu probleme la spermogramă”, îşi începe Maria mărturisirea. „Am încercat, mai întâi, să ameliorăm calitatea spermei prin tratament, am încercat şi inseminare artificială (patru), dar nimic nu a avut succes. Costul FIV-ului a fost, de asemenea, un factor important. Aceasta ar fi prima noastră încercare de FIV, iar vestea că se reia programul a fost o uşurare pentru noi. Nu ne permitem să facem o procedură FIV”, a completat tânăra. Maria a făcut deja mare parte din analizele cerute şi se ocupă, acum, de întocmirea dosarului. „Ştim ce presupune această procedură, care sunt riscurile, ce şanse de reuşită există statistic, aşa că mergem mai departe asumându-ne toate consecinţele”, a încheiat Maria.

"FIV a fost ultima opţiune, dar am reuşit"

Alexandra Oprea (35 de ani), din Bucureşti, e o mămică fericită. Are un băieţel de 2 ani, conceput prin fertilizare in vitro. „Totul a început în 2008 şi, până la confirmarea sarcinii, în octombrie 2012, trecuseră aproape patru ani. În această perioadă, am luat pe rând toate opţiunile şi le-am încercat. Într-un final, am ajuns la inseminări artificiale, vreo şase. Orice am încercat nu a avut rezultat. Se părea că sunt cazul clasic din cărţi de infertilitate cu cauză necunoscută”, povesteşte Alexandra. 

„Fertilizarea in vitro a fost ultima opţiune. Bebe a apărut la încercarea a doua”, ne-a spus mămica. „Când am aflat că măcar o parte din costul procedurii ar putea fi suportat de stat, dacă mă calificam pentru program, a fost o uşurare. Fertilizarea am făcut-o la Spitalul „Panait Sârbu” din Bucureşti. Am plătit circa 3.000 de lei pentru tratament (pentru stimulare ovariană, pentru ţinerea din scurt a trombofiliei)”, ne-a mai spus Alexandra. A urmat o sarcină normală, iar Alexandra a născut un băieţel sănătos. „Băieţelul meu înseamnă scopul meu în viaţă. El este minunea mea mică”, mărturiseşte mămica.

Iată care sunt procedurile decontate de minister!

  • prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, efectuată sub anestezie locală sau sedare,
  • procesarea spermei;
  • inseminarea ovocitelor pentru fertilizare spontană;
  • cultivarea embrionilor 72 de ore;
  • transferul embrionar.
  • Monitorizarea evoluţiei cazului, care constă în:
  • efectuarea testului seric ßHCG după 2 săptămâni de la transferul embrionar;
  • consult ginecologic şi ecografic, la 6 săptămâni de la realizarea activităţii prevăzute la punctul 3, dacă testul ßHCG este negativ;
  • monitorizarea ecografică a sarcinii la 6 săptămâni de la realizarea activităţii prevăzute la punctul 3, dacă testul ßHCG este pozitiv. 

Cine poate beneficia de fertilizare in vitro gratuită

  • Ministerul Sănătăţii a stabilit criteriile de eligibilitate pentru includerea în subprogram. Iată care sunt acestea!
  • Cupluri infertile care au indicaţie pentru efectuarea procedurii FIV/ET;
  • Membrii cuplului au calitatea de asigurat;
  • Cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de spermă sau mamă surogat);
  • Vârsta femeii cuprinsă între 24 şi 40 de ani;
  • Indexul de masă corporală al femeii: între 20 şi 25;
  • Rezerva ovariană în limite normale.

Documente necesare

  • Cuplul solicitant depune la sediul uneia dintre unităţile sanitare care implementează subprogramul un dosar care cuprinde următoarele documente:
  • cerere pentru includerea în subprogramul FIV/ET semnată de membrii cuplului care va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele date: datele de identificare a membrilor cuplului: numele şi prenumele, codul numeric personal, tipul actului de identitate, seria şi numărul actului de identitate, data emiterii acestuia şi unitatea emitentă; adresa de domiciliu; numărul de telefon mobil; adresa de corespondenţă;
  • copii după actele de identitate ale membrilor cuplului;
  • adeverinţe eliberate de casa de asigurări de sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a membrilor cuplului, documente originale, emise cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte înălţimea, greutatea şi indexul de masă corporală al femeii - document emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului;
  • documente medicale din care să rezulte setul minim de investigaţii efectuate pentru stabilirea diagnosticului, indicaţiei terapeutice şi riscurilor medicale ale cuplului solicitant;
  • un document medical din care să rezulte indicaţia medicală pentru realizarea FIV/ET, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată medical, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului;
  • declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitanţii au depus un singur dosar la sediul unei singure unităţi sanitare care derulează subprogramul FIV/ET şi că nu au mai beneficiat în trecut de o altă procedură finanţată din bugetul Ministerului Sănătăţii;
  • opis al documentelor dosarului.

Zece clinici înscrise în program

  • Anul acesta, 10 clinici vor derula Programul gratuit de fertilizare in vitro și embriotransfer al Ministerului Sănătății. Iată care sunt acestea!
  • Clinica Promed System SRL (Spitalul Wellborn) Târgoviște.
  • SC Life Line- Medical Center SRL București.
  • SC MEDLIFE SA București.
  • Clinica Medicală Gynera SRL București.
  • SC BIOGENESIS IVF SRL București.
  • SC Clinica Polisano SRL Sibiu.
  • Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” București.
  • SC BABE SRL Sângeorgiu de Mureș.
  • SC Gynatal SRL Timișoara.
  • SC LID MEDICAL CENTER SRL București.

"A fost o gură de oxigen pentru cuplurile infertile"


    Dr. Anca Moisa, specialist în reproducere umană asistată
Dr. Anca Moisa, specialist în reproducere umană asistată

„La Spitalul „Panait Sârbu”, au venit pe lume circa 140 de copii, prin FIV decontat de Ministerul Sănătăţii. A fost o gură de oxigen pentru cuplurile infertile care nu-şi permiteau să plătească procedura (3.000 de euro)”, spune medicul. Potrivit acestuia, factorul cel mai important care stă la baza infertilităţii este vârsta la care femeile vor să facă copii. „În prezent, femeile vor să aibă copii după 30 de ani, când rezerva ovariană începe să scadă. În plus, stresul e mare. Alte cauze sunt bolile cronice: endometrioza, ovare polichistice”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net