Bebeluș de șapte luni, mort într-un incendiu provocat de fratele lui

Bebeluș de șapte luni, mort într-un incendiu provocat de fratele lui

Ultima actualizare:

    Pompierii au intervenit prea târziu iar fetița era deja arsă pe aproape tot corpul
Pompierii au intervenit prea târziu iar fetița era deja arsă pe aproape tot corpul

Tragedie în orașul băcăuan Comânești. Potrivit deșteptarea.ro, o fetiță de șapte luni care se afla în leagăn a murit după ce a fost incendiată de fratele ei de patru ani. Se pare că focul a izbucnit de la o joacă cu chibriturile a băiețelului

Potrivit primelor cercetări, copiii erau nesupravegheați, părinții fiind plecați cu diferite treburi. La sosirea echipelor de pompieri, s-a constatat că o fetiţă de 7 luni suferise arsuri pe circa 80 la sută din suprafaţa corpului. A fost transportată de urgenţă la spitalul din Comăneşti şi urma să fie preluată de un elicopter SMURD, pentru a fi dusă la Bucureşti, însă a murit la scurt timp.

Pompierii cred că cel mai probabil incendiul a avut drept cauză jocul copiilor cu focul.

În urma evenimentului, poliţiştii au întocmit dosar penal şi fac cercetări pentru ucidere din culpă şi distrugere, însă o altă anchetă a fost deschisă şi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, pentru că femeia mai are încă şase copii



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
leul s a depreciat si marti in fata monedei europene pentru a cincea zi consecutiv size9 jpeg
Furtuna Bulgaria Sursa Albena tais IMG 0336 jpeg
Google, foto Shutterstock jpg
image png
image png
autobuze stb jpg
magistrala m6 metrou scaled c 1260x709 webp
image png
image
image