Bebeluş mort într-o explozie puternică la Galați. 19 apartamente distruse
Tragedie la Galaţi, după ce o explozie a avut loc într-un bloc din cartierul Micro 19. Un copil de un an a murit, 19 apartamente au fost afectate de suflul exploziei, iar cinci dintre acestea au fost distruse în totalitate.
UPDATE 14.36: Despre starea de sănătate a persoanelor rănite în urma exploziei, prefectul Gabriel Panaitescu a spus că, din informaţiile pe care le deţine, viaţa nu le este pusă în pericol, un bărbat având arsuri pe 20% din corp, iar altul fiind la Terapie Intensivă la Spitalul Judeţean din Galaţi. Potrivit prefectului, starea celor doi copii este bună, aceştia nefiind grav răniţi.
UPDATE 14.13: Experţi în construcţii inspectează, duminică, blocul din Galaţi unde sâmbătă seară a avut loc o explozie soldată cu decesul unui copil şi rănirea mai multor persoane. Pompierii au stabilit că explozia s-a produs în momentul în care proprietarul unui apartament unde exista o acumulare de gaze şi-a aprins o ţigară.
Un copil de un an a murit, iar patru persoane (doi copii şi doi adulţi) au fost transportate la spital, în urma exploziei produse, sâmbătă seară, într-un bloc din municipiul Galaţi.
Structura de rezistenţă a imobilului a fost afectată, motiv pentru care autorităţile au luat decizia evacuării tuturor locatarilor, scrie news.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că în urma exploziei de la blocul G5, din cartierul Micro 19, un copil în vârstă de un an a decedat, iar alţi doi copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital.
"Există o victimă: un copil de un an, care a murit. Alţi doi copii sunt în stare stabilă şi doi adulţi, unul cu 20% arsuri şi unul politraumatizat, au fost transportaţi la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, potrivit sursei citate mai sus.
Din primele cercetări se pare că explozia a fost cauzată de o acumulare de gaz de la o butelie.