Blocul ăsta te poate omorî!
În Bucureşti nu mai eşti în siguranţă nici atunci când mergi pe stradă. Nu vorbim de cineva care abia aşteaptă să-ţi dea-n cap, ci de capcanele de la înălţime care te pândesc peste tot. Faci un pas şi rişti să te trezeşti la spital. Cu această teamă trăiesc şi locuitorii unui bloc din sectorul 5.
Sunt sute de balcoane şi faţade de clădiri mâncate de trecerea anilor, dar parcă nici una nu arată ca imobilul de pe strada Toporaşi.
Aici, la numărul 31, e jale! Nimeni nu se mai încumetă să circule pe sub balcoanele Blocului 1. Vechi de peste 50 de ani, imobilul a făcut faţă mai multor cutremure, însă nu a fost niciodată reabilitat.
Plăcile de beton s-au desprins de pe faţada balcoanelor
Locatarilor le este teamă când intră în scară ca nu cumva să le pice tencuiala în cap
Crăpăturile se văd la multe balcoane
Astăzi arată ca după război, foarte multe balcoane stau să se prăbuşească, iar bucăţi din el se desprind la fiecare furtună mai puternică.
"La fiecare ploaie torenţială sau atunci când bate vântul mai tare, noi nu mai ieşim pe-afară. Riscăm să ne cadă ceva în cap şi să ajungem la spital sau mai rău", se plânge Cristina Niţă (19 ani).
"A venit cineva de la Primăria sectorului 5 şi ne-a zis că până în toamnă îl reabilitează. Uite că suntem în octombrie şi nu a venit nimeni, intrăm în iarnă tot aşa", explică Ana Creţu (77 de ani).
“Riscăm permanent să ne cadă ceva în cap” Cristina Niţă, 19 ani
Pe Bulevardul Magheru, la numerele 32-36, mai multe balcoane sunt roase de vreme. Motivul pentru care blocul nu a fost încă reabilitat e cel puţin ilar, potrivit preşedintei Asociaţiei, Dana Rusu.
"Tot am sperat, am depus actele încă 2009. Prima dată mi-au spus că trebuie să aşteptăm deoarece nu sunt bani. Anul acesta ne-au spus că de vină sunt tabelele cu semnăturile noastre. Sunt completate, însă ar fi trebuit pe verticală", explică Rusu discuţia cu oficialii din Primăria sectorului 1.