Boc, Videanu şi Ariton, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiaţi

Ultima actualizare:

    Boc și Videanu sunt martori în dosarul în care Blaga e acuzat de trafic de influență
Boc și Videanu sunt martori în dosarul în care Blaga e acuzat de trafic de influență

Fostul premier Emil Boc şi foştii miniştri Adriean Videanu şi Ion Ariton sunt aşteptaţi, joi, la DNA Ploieşti, informează News.ro. Ei au fost citaţi pentru a fi audiaţi în calitate de martori, în dosarul în care Vasile Blaga este cercetat pentru fapte de corupţie.

Surse judiciare au declarat că foştii lideri ai PDL au fost citaţi ca martori de procurorii anticorupţie, pentru a da explicaţii în legătură cu modul în care a fost finanţată campania electorală derulată de acest partid, în acelaşi dosar în care Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Fostul lider al PNL Vasile Blaga s-a prezentat din nou, marţi la DNA PLoieşti, unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că procurori au pus sechestru asupra unei părţi din averea sa.

Anterior, procurorii au pus sub sechestru şi bunuri care aparţin fostului primar al oraşului Puatra neamţ, Gheorghe Ştefan, acesta fiind scos din penitenciar săptămâna trecută şi adus la DNA Ploieşti pentru îndeplinirea formalităţilor privind instituirea sechestrului.

În 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploieşti, iar ulterior procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul său şi l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011 - 2012, când era secretar general al PDL. 

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Gheorghe Ştefan este pus sub urmărire penală în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alcool pexels jpeg
masini politie facebook jpg
Tânăra cu bani Foto Freepik com jpg
Captura de ecran din 2026 03 04 la 11 07 23 png
Clădire distrusă de o rachetă lansată din Iran în Tel Aviv, Israel FOTO Profimedia
benzinarie pixabay jpg
DSC04334 jpg
cafea adobestock jpg
image
image