Bucureștenii sunt în pericol să rămână fără apă caldă și căldură. Ce datorie uriașă a acumulat Termoenergetica
Termoenergetica are datorii care depășesc 1,1 miliarde de lei, fiind vorba despre facturi restante din perioada martie-decembrie, anul trecut. În aceste condiții, Elcen atrage atenția că sunt puse în pericol proiectele de investiții ale companiei. Și este foarte posibil ca în viitor bucureștenii să rămână, din nou, fără apă caldă și căldură.

ELCEN trage un nou semnal de alarmă
ELCEN a precizat că sunt puse în pericol proiectele de investiţii ale companiei. „ELCEN trage un nou semnal de alarmă: astăzi, datoria Termoenergetica către ELCEN a ajuns la 1.180.076.982,60 lei. Este vorba despre facturi neachitate aferente lunilor de consum martie-decembrie 2024. Această situaţie pune în pericol proiectele de investiţii ale ELCEN ce au drept scop eficientizarea activităţii pentru asigurarea în condiţii de calitate şi continuitate a apei calde şi căldurii în Bucureşti, precum şi echilibrarea Sistemului Energetic Naţional.
Totodată, afectează finalizarea bugetului de venituri şi cheltuieli care se întocmeşte în prezent la nivelul ELCEN şi care presupune o estimare cât mai precisă a veniturilor şi cheltuielilor”, a transmis, miercuri, ELCEN, într-un comunicat de presă.
Modernizarea CET-urilor depinde de achitarea datoriilor pe care le are PMB
Oficialii ELCEN susțin că modernizarea CET-urilor depinde în continuare de achitarea datoriilor pe care le are Primăria Municipiului Bucureşti. „Aceşti bani sunt foarte importanţi şi pot fi atraşi doar în condiţiile în care este asigurată cofinanţarea proiectelor. Modernizarea CET-urilor depinde în continuare de achitarea datoriilor pe care le are Primăria Municipiului Bucureşti la ELCEN. PMB trebuie să-şi plătească obligaţiile asumate, altfel ELCEN poate pierde şansa de a atrage fondurile europene disponibile, cu riscuri mari în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică şi termică”, a mai transmis compania.
Pentru ca bucureştenii racordaţi la sistemul de termoficare să aibă apă caldă şi căldură în case, trebuie îndeplinite două condiţii: CET-urile să funcţioneze, iar reţeaua de distribuţie să nu mai aibă avarii frecvente, a mai precizat compania.
Datoria a depășit 1,1 miliarde de lei
„Primăria Municipiului Bucureşti are datoria de a asigura un circuit financiar corect între Primăria Capitalei, Termoenergetica şi ELCEN, însă managementul defectuos şi lipsa de acţiune şi de interes, au condus la această situaţie problematică ce trenează de peste 30 de ani”, au mai transmis reprezentanţii ELCEN.
În 2020, datoria Termoenergetica către ELCEN era de 250 milioane lei, iar în prezent a depășit 1,1 miliarde de lei. Oficialii companiei atrag atenția asupra faptului că, în cazul în care lucrurile nu se vor rezolva, bucureștenii se vor confrunta și în viitor cu problemele legate de apa caldă și căldură.
Nicușor Dan spunea că va realiza un audit
În doar 5 ani, datoria a ajuns la aprox. 1.200.000.000 lei. În acest moment, datoria Primăriei Municipiului Bucureşti în contul subvenţiei neplătite, se ridică la aproximativ 385 milioane lei. O altă parte semnificativă sunt pierderi neacoperite de către PMB şi nefundamentate până în prezent.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat în septembrie 2023 că va realiza un audit care să clarifice situaţia acestor pierderi. „După mai mult de un an, auditul nu s-a realizat, iar pierderile se rostogolesc, întregind o datorie cu efecte negative semnificative, atât din perspectivă economică, cât şi socială. Inacţiunea generează efecte în lanţ, cu repercusiuni severe până la consumatorul final”, se mai arată ăn comunicatul ELCEN.