Calendar ortodox 2021, 26 iulie. Sfinţii zilei. Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel

Ultima actualizare:

    Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscelfoto: Doxologia.ro
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscelfoto: Doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel este prăznuit la data de 24 iulie în calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou este între sfinţii zile cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 26 iulie.

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost unul dintre cei mai renumiţi sihaştrii care s-au nevoit şi s-au rugat pe Valea Chiliilor, sau cum este cunoscut astăzi Schitul Negru Vodă. Cuviosul schimonah Ioanichie a  stat o vreme la schit iar mai apoi, din dragoste pentru Hristos s-a închis  într-o peşteră săpată în peretele muntelui unde a stat mai bine de 30 de ani la sfârşitul secolului al 16-lea. Ucenicul său îi aducea pâine şi apă o dată pe săptămână pe care i-o cobora cu frânghia în gura peşterii, din cauza locului greu accesibil. Din timp în timp, trecea egumenul schitului pentru a-l împărtăşi cu sfintele taine. Acolo s-a nevoit şi s-a rugat cuviosul şi primind măsura sfinţeniei şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Şi-a pregătit singur mormântul în fundul peşterii pentru odihna ce mare, apoi s-a aşezat în mormânt şi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Din cuvios a rămas doar amintirea iar peştera s-a uitat din cauza locului abrupt. În anul 1944 egumenul Pimen Bărbieru a coborât la peşteră pe o frânghie şi a găsit osemintele întregi aşezate în fundul peşterii. Erau galbene, răspndeau mireasmă plăcută şi erau acoperite cu o pânză fină de păianjen. Deasupra, stătea scris în piatră “Ioanichie Schimonah, 1638". Din cauza comuniştilor aflaţi la putere trupul a fost înhumat, pentru a fi dezhumat după 1990 de către de părintele stareţ, protosinghelul Modest Ghinea, şi puse în raclă la închinat. Sfântul sinod l-a canonizat pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel în anul 2009.

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș)

Sfinte al lui Dumnezeu, Ioanichie, ne rugăm ție ca cel ce ești mijlocitor înaintea Tatălui Ceresc, să ne întărești în dreapta credință, să fim plini de dragoste față de aproapele, să avem în casele noastre binecuvantarea lui Dumnezeu, spor în cele ale noastre, pace și înțelegere. Ție ne rugăm ca fiii noștri să fie înțelepți, cu dragoste față de părinți, ascultători și sprijin în bătrânețele noastre.

Tu, cel ce ai fost sfătuitor al Domnitorilor Țării Românești, să ne dai sfat și ajutor în vreme de ispită, de necaz și boală.

Așa cum pe alțtii i-ai tămăduit, cu harul ce-l ai de la Dumnezeu, așa tămăduiește-ne și pe noi de neputințe.

În vreme de primejdie ne întărește și ne apără.

Tu, cel ce ai cinstit pe Maica Domnului, apară dimpreună cu Dânsa și casele, familiile, rudeniile, prietenii și cunoscuții noștri.

Minunile tale să le arăți și peste noi așa cum ai făcut de veacuri cu cei ce s-au rugat ție.

Ne încredem în ajutorul tău și-ți cerem să fii mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru ca cererile noastre să-și afle răspunsul.

Sfinte Ioanichie, roagă-te pentru noi. Amin!

La 26 iulie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Sfânta Muceniţă Paraschevi din Roma;
  • Sfinta Cuvioasă Muceniţă Oreozila;
  • Sfântul Cuvios Ignatie Stironitul;
  • Sfântul Mucenic Apion;
  • Sfântul Moise Ungurul;
  • Sfântul Iacob din Alaska;
  • Sfânta Muceniţă Ierusalima.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ceausescu facebook jpg
mancare de tip fast food jpg
televizor istock jpg
ninsoare jpeg
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net