Calendar ortodox 2021, 3 iulie. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Iachint

Ultima actualizare:

    Sfântul Mucenic Iachintfoto: Doxologia.ro
Sfântul Mucenic Iachintfoto: Doxologia.ro

Sfântul Mucenic Iachint este prăznuit la data de 3 iulie în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Iachint este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 3 iulie.

Sfântul Mucenic Iachint era postelnic al în palatul imperial de la Roma în timpul împăratului Traian (98-117). Împratul dăduse pentru prima oară ordinul ca toţi supuşii imperiului să aducă jertfă idolilor iar cei care refuză să fi forţaţi prin ameninţări şi tortură să aducă jertfă sau să moară. Pe când Iachint avea numai 20 de ani împăratul a poruncit celebrarea necuraţilor zei prileji pentru ca toţi cetăţenii să aducă jerfă idolilor. În timp ce toţi slujitorii palatului îl însoţeai pe împărat la templu, Ianichint care avea o viaţă înţeleaptă de creştin adevărat ce îi slujea în taină lui Hristos, ocupându-se cu înfrânarea, curăţia, blândeţea şi toate lucrurile cele bune, s-a retras într-o cămăruţă tainică unde se închina adevăratului Dumnzeu. Un oarecare Urvechie, care slujea tot ca postelnic, l-a văzut, l-a urmărit şi a auzit rugăciunea lui iar apoi s-a dus întins la împărat şi i-a povestit ceea ce aflase. Împăratul l-a chemat pe Iachint şi i-a poruncit să mănânce din carnea adusă ca jertfă, dar acesta şi-a făcut semnul crucii şi l-a înfruntat pe împărat spunând că el nu va mânca niciodată din mâncarea spurcată. Cei aflaţi de faţă s-au mâniat de îndrăzneala Sfântului Iachint şi au tăbărât pe el de l-au bătut până nu a mai putut mişca. Împăratul Traian a poruncit ca bătaia să înceteze iar lui Iachint să să i se bage scrbavnica mâncare cu forţa pe gât. Pentru că nu au reuşit săi deschidă gura a poruncit să fie aruncat în închisoare şi să i se dea de mâncare numai mâncăruri din cele jertfite. 38 de zile a petrecut sfântul Ianichint în închisoare, hrănindu-se numai cu rugăciune, chiar dacă păzitorii lui îl îmbiau cu tot felul de mâncăruri din cele spurcate. În a 38-a zi gardienii, când veneau să-i aducă mâncarea jertfită idolilor au văzut încăperea luminată şi doi îngeri care stăteau împreună cu Iachint, s-au speriat şi au fugit la împărat să-i spină ce au văzut. Când au venit alţi soldaţi nu au găsit nimic decât trupul sfântului fără suflare aşa că l-au luat şi l-au aruncat afară din cetate pentru a fi hrană animalelor şi păsărilor. Un preot, pe nume Timotei a luat sfintele moaşte şi le-a păstrat cu cinste până la moartea sa, iar apoi le-a încredinţat unei creştine credincioase, văduvă, care la rândul ei le-a păstrat cu credinţă şi cinste. 

Troparul Sfântului Mucenic Iachint

 Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Iachint

Glasul al 4-lea

Împlinind rânduiala cea pentru noi, şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat în mărire, Hristoase Dumnezeul nostru, de unde nicidecum nu Te-ai despărţit, ci ai rămas nedepărtat, zicând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.

Pom al vieţii în mijlocul sufletului său, credinţa Ta Hristoase agonisind-o mucenicul Tău, mai cinstit decât Raiul Edenului s-a făcut; că, lemnul înşelăciunii şarpelui pierzându-l, cu îndrăzneala Duhului s-a încununat, cu slava Ta, Mult-Milostive.

La 3 iulie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Anatolie, patriarhul Constantinopolului;
  • Sfinţii Mucenici Teodot şi Teodota, Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Asclipiodot si Golinduh;
  • Sfinţii Mucenici Marcu şi Mochian.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ceausescu facebook jpg
mancare de tip fast food jpg
televizor istock jpg
ninsoare jpeg
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net