Calendar ortodox 2023, 1 februarie. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic Trifon este prăznuit la data de 1 februarie în Calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Trifon este între sfinții cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2023, pentru data de 1 februarie. 

Sfântul Mucenic Trifon
Sfântul Mucenic Trifon

Calendar ortodox 2023, 1 februarie. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în micul sat Campsada din ținuturile Frigiei, adică undeva în inima părții asiatice a Turciei de astăzi. De mic a fost bineplăcut lui Dumnezeu încât a fost binecuvântat cu darul tămăduirii celor bolnavi și al stăpânirii duhurilor necurate. în anul 295 a ajuns împărat Gordian care deși era păgân nu a făcut parte din cei care-i prigoneau pe creștini.

El avea o fiică prea iubită care era la vârsta măritișului și pe care tatăl ei ar fi dorit-o la casa ei. Mulți erau pretendenții, nu numai pentru că era fiica împăratului atotputernic și și pentru faptul că era o fecioară deosebit de frumoasă și de deșteaptă. Prin voia lui Dumnezeu în acea prințesă împărătească pe nume Gordiana intrase un diavol care o muncea zi și noapte fără să-i dea o clipă de răgaz. Au încercat tot felul de învățați și înțelepți să-i găsească leac dar singurul lucru care au reușit să-l afle este că singurul care-l poate goni pe ticălosul demon este tânărul Trifon din ținuturile Frigiei. îndată atotputernicul împărat a dat ordin să fie adus tânărul în care-i stăteau ultimile speranțe de vindecare a fiicei preaiubite și atunci când a simțit că Trifon se apropie, vicleanul diavol a fugit fără să se uite în urmă.

Numai că împăratul, să se încredințeze că într-adevăr Trifon este cel ce a vindecat-o pe fiica sa i-a cerut tânărului să-l demonstreze că datorită lui Gordiana s-a vindecat.  Așa că Trifon a îngenunchiat și s-a rugat șase zile fără întrerupere și fără să mănânce nimic și duhul necurat s-a arătat în formă de câine negru cu ochii roșii plecați spre pământ.  împăratul a dorit să știe cine la trimis și el i-a răspuns că, tatăl lui, Satan, stăpânul iadului, l-a trimis să o chinuiască pe fecioară. La întrebarea “cine i-a dat dreptul să înrobească un om” acesta i-a răspuns că poate înrobi pe oricine numai pe cei ce cred cu adevărat în Hristos nu poate înrobi. La aceste vorbe mulți s-au speriat, chiar și împăratul, iar unii dintre ei au început a-l căuta pe Hristos. 

După Gordina a urmat în scaunul împărătesc Filip și apoi Deciu, mare prigonitor de creștini și Trifon a fost prins și dat pe mâna călăilor. 

 A fost legat de cal și forțat să meargă la vânătoare desculț, prin zăpadă. I-au bătut cuie în tălpi și l-au plimbat prin toată cetatea cuprinsă de o iarnă grea în timp ce-l băteau iar el, în tot timpul se ruga și la sfârșitul fiecărei rugăciuni adăuga "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" L-au legat de un stâlp și au început să-l lovească cu toiegele dar o coroană strălucitoare a început să se coboare din cer și chinuitorii s-au speriat tare. Guvernatorul a ordonat să fie dus la locul decapitare și ucis. Doar că el pe drum s-a rugat iar când a ajuns la locul supliciului și-a pus sufletul în mânile Domnului și nu au mai avut de ce să-l taie. Trupul lui a fost pregătit și cu arome și pânze curate și au dorit să-l păstreze în Niceea spre apărarea cetății, dar sfântul li s-a arătat în vis că el dorește să meargă acasă în Campsada natală. 

Troparul Sfântului Mucenic Trifon

Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Trifon

Glasul al 8-lea

Ca niște pârgă a firii, ție, săditorul făpturii, lumea îți aduce, Doamne, pe purtătorii de Dumnezeu mucenici; pentru ale căror rugăciuni, în pace adâncă, Biserica Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, păzește-o, mult-Milostive.

Cu întărirea Preasfintei Treimi ai stricat mulțimea idolilor, până la margini, vredniciile de pomenire, cinstit întru Hristos făcându-te; și biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, ai primit cununa muceniciei tale și darurile Dumnezeieștilor tămăduiri, ca un nebiruit.

La 31 ianuarie în calendarul ortodox 2023 mai sunt pomeniți

  • Sfânta Brigita, ocrotitoarea Irlandei;
  • Cuviosul Petru din Galatia;
  • Sfântul Cuvios Vendimian;
  • Sfântului Mucenic Carion;
  • Sfântului Cuvios Vasile Mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului;
  • Sfântul Cuvios Timotei;
  • Sfântul Mucenic Tion, împreuna cu doi prunci;
  • Sfânta Muceniță Perpetua și cei împreună cu ea: Satar, Revcat, Satornil, Secund și Felicitas;
  • Sfântul Mucenic Anastasie Naupliotul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
horoscop 4 august jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lindenfeld1 jpeg
kampung pelangi captura video jpg
crizanteme istock jpg
image png
cozonac jpg
chair 4922358 1280 jpg
manastirea caraiman jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net