Când trebuie să-ţi echipezi maşina cu pneuri de iarnă

Ultima actualizare:

A venit frigul şi multă lume se întreabă când ar trebui să înlocuim anvelopele de vară cu cele de iarnă. Deşi legea a apărut în anul 2011, încă există o confuzie cu privire la data la care sunt obligatorii cauciucurile pentru vreme rea. Click! îţi spune tot ce trebuie să ştii pentru a evita amenzile, care pot ajunge şi până la 2.100 lei.

Nu există o dată anume la care şoferii să fie obligaţi să-şi echipeze maşinile cu pneuri de iarnă. Conform legii, acest lucru trebuie făcut doar dacă circuli în condiţii de iarnă, când afară ninge, este polei sau s-a depus zăpadă, indiferent de data din calendar. De exemplu, dacă vrei, în această perioadă, să dai o fugă până la munte, iar la altitudini mari este zăpadă, vei avea nevoie de pneuri adecvate. Evident, dacă circuli prin acele zone. Asta, chiar dacă la tine în oraş este uscat pe jos şi temperaturile sunt mai ridicate. Practic, şoferii sunt obligaţi să-şi echipeze maşinile cu cauciucuri de iarnă în funcţie de condiţiile meteo şi nu de data din calendar. Şi, totuşi, de ce se vehiculează data de 1 noiembrie? Simplu! Începând cu 1 noiembrie, există posibilitatea apariţiei ninsorilor. Deci, oricând după această dată, la tine în oraş poate să ningă, să fie lapoviţă, să apară zapada, mâzga, gheaţa sau poleiul. Iar dacă vremea rea te-a prins fără cauciucuri de iarnă, nu vei mai putea mişca maşina din parcare decât în momentul în care pe jos va fi din nou uscat. Adică, în cel mai rău caz, la primăvară. 

Tipuri de anvelope

Maşinile trebuie echipate cu anvelope de iarnă pe care să fie aplicate marcajele „M+S”, „M.S.” sau „M&S”. Literele M şi S vin din limba engleză şi înseamnă „mud” (noroi) şi „snow” (zăpadă). Sunt, de asemenea, acceptate şi pneurile all season – pentru toate sezoanele – dacă au unul dintre cele trei marcaje pe ele. 

Rişti până la 2.100 de lei amendă

Dacă circuli pe zăpadă cu anvelope de vară, amenzile sunt foarte mari. Poţi primi între 9 şi 20 de puncte de amendă. Pentru că de la 1 iulie un punct amendă e 105 lei, amenzile sunt cuprinse între 945 şi 2.100 lei. Mai mult, poliţistul îţi reţine certificatul de înmatriculare al maşinii. Acesta îţi va fi restituit doar după ce ai dotat maşina cu anvelopele de iarnă şi faci dovada acestui lucru. Atenţie! Când mergi la cumpărături, trebuie să achiziţionezi patru anvelope, nu două. Dacă montezi pe maşină doar două pneuri de iarnă, te afli în afara legii şi rişti să fii sancţionat.

«Cauciucurile de iarnă au o aderenţă mai mare»

Campionul Titi Aur ne-a explicat că “pneurile de vară se înlocuiesc cu cele de iarnă când temperatura de afară scade până la 7˚ C. Dacă nu, pe lângă faptul că vei fi amendat şi ţi se va reţine talonul, rişti accidente grave. Pneurile de iarnă sunt bogate în siliciu, un material moale, care la temperaturi scăzute devine elastic. Ele au un profil diferit: blocuri mai mari, canale mari de evacuare, lamele care se deschid şi agaţă zăpada. Maşina echipată cu astfel de anvelope are o mai mare aderenţă, este mult mai manevrabilă şi tractabilă”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net