Capitala aberaţiilor: parcări în miniatură, semafoare inutile, obstacole la tot pasul

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Hulit de provinciali, dar iubit de cei „născuţi şi crescuţi aici", Bucureştiul te surprinde în fie­care zi. Plăcut sau mai puţin plăcut, rămâne la aprecierea fiecăruia.  Click! îţi spune azi care sunt ciudăţeniile pe care le întâlneşti la tot pasul în „oraşul lui Bucur".

Este incredibil câte lucruri aberante poţi vedea doar dacă te plimbi o zi prin Capitală. De la panouri publicitare în mijlocul trotuarului, piste pentru biciclişti trasate prin staţiile RATB, până la terase care obturează circulaţia pietonală fiindcă sunt amplasate pe trotuar.

Oraşul ăsta are cea mai mare aglomerare de maşini parcate aiurea, cea mai numeroasă populaţie de câini nedoriţi, cele mai murdare cartiere. Însă, poate, cea mai mare aberaţie la început de an este birocraţia de la ghişeele ADP din Capitală.

În această perioadă, tot omu' posesor de autoturism şi de loc de parcare de reşedinţă trebuie să bată drumul până la sediile primăriilor pentru înnoirea contractelor de închiriere a parcării, cu patru acte la dosar şi dovada achitării taxei. În mod normal, contractul ar fi trebuit să se prelungească automat prin achitarea taxei. Din nefericire, doar în sectorul 3 funcţionează acest sistem.

Panouri pe trotuar

simeon stalpnicul png

Pe acest trotuar de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti mersul a devenit o aventură. Chiar dacă reclama este sufletul comerţului, ar trebui găsit alt loc pentru panoul publicitar.

simeon stalpnicul png

Gardul care separă cele două linii de tramvai la Piaţa Obor a fost montat pentru a-i împiedica pe călători să traverseze strada neregulamentar. Poate că un gard de acest gen ar trebui să separe culoarul tramvaielor de şosea.

simeon stalpnicul png

Edilii sectorului 2 au vrut să arate contribuabililor că au soluţii pentru a curăţa străzile de maşini. Locurile de parcare „în spic" trasate pe Şos. Colentina sunt însă mai mici decât maşinile.

simeon stalpnicul png

După ce au împânzit oraşul cu separatoare de sens, edilii Capitalei au instalat astfel de echipamente şi pe borduri. În intersecţia Bd. Aerogării-Şos. Bucureşti-Ploieşti, acestea au rol de balize reflectorizante, deşi scuarurile aveau deja butoni reflectorizanţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Will Smith Chris Rock Oscar 2022 Foto profimedia 0673511313 (1) jpg
Mezeluri foto pixabay
apartament 2 camere colaj captura video jpg
paleontolog1 guardian jpeg
natalie musteata instagram jpg
Alimetarea cu combustibil la benzinarie foto freepik com jpg
bloc vechi jpg
cerere casatorie avion captura video jpg
image
image