Cardiologul lui Ceauşescu are amintiri îngrozitoare. “Tovarăşa ne numea ciocli în alb”

Ultima actualizare:

    Eduard Apetrei câştiga 3.300 de lei ca medic al unui demnitarFoto: "Adevărul"
Eduard Apetrei câştiga 3.300 de lei ca medic al unui demnitarFoto: "Adevărul"

Profesorul doctor Eduard Apetrei (78 de ani), medic cardiolog, cel care a introdus ecocardiografia performantă în România acum 40 de ani, nu vorbeşte prea mult despre oamenii pe care i-a tratat, cu atât mai puţin despre unul dintre pacienţii celebri: dictatorul Nicolae Ceauşescu.

Despre preşedintele Republicii Socialiste România, cardiologul dezvăluie că l-a ajutat medical, dar nu prea mult, din pricina Elenei Ceauşescu, care era cu ochii-n patru. “A fost o perioadă când Nicolae Ceauşescu a avut doi medici care se schimbau. Nu i-a plăcut tovarăşei”, povesteşte profesorul Apetrei. “Pe urmă, a fost un doctor cum am fost eu, care mergea tot timpul cu ei şi la care apelau pentru orice problemă. Nu-şi lua nimeni responsabilitatea. Nici eu nu mi-o luam decât pentru fleacuri: o amigdalită, o răceală”.

Doctorul spune că, dacă era de faţă şi venea cineva chemat de dictator, îi lăsa şi pleca în camera cealaltă: “Pe mine nu mă interesa ce-şi spun ei, nu mă interesa să aud. Simţeam că în felul acesta mă apăr. Pentru că mi se spusese că toată lumea mă supraveghează. Şi era foarte clar că eram supravegheat. Cu toate sistemele lor. Maşina, casa, prietenii. Cum poate trăi cineva în felul acesta?”

Apetrei vorbeşte şi despre banii pe care îi primea un doctor care îngrijea un demnitar. “În primul rând, noi nu aveam alt salariu decât cel de la spital. Salariul meu era de 3.000 de lei şi primeam 300 de lei în plus pe lună pentru că îngrijeam un demnitar. Indiferent că era Nicoale Ceauşescu, Constantin Olteanu sau altcineva”, explică doctorul.

Fotografie celebră cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, într-un moment de relaxare. Ion Iliescu zâmbeşte fericit în spate
Fotografie celebră cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, într-un moment de relaxare. Ion Iliescu zâmbeşte fericit în spate

Cardiologul Apetrei rememorează jignirile adresate medicilor de prima savantă a ţării. “Eram nişte sclavi. Nu ne numeam sclavi, dar denumirea pe care ne-a dat-o o dată a fost înfiorătoare. Eram, la un moment dat, trei: eu, Eugeniu Proca, ministrul Sănătăţii, şi profesorul Constantin Dumitrescu, care l-a îngrijit o perioadă ca diabetolog. Coboram scările şi Elena Ceauşescu ne-a întrebat: „Iar aţi venit, măi, cioclilor în alb?“. A fost o umilinţă tare de tot, mai ales că de faţă era şi ministrul Sănătăţii. Tovarăşa era o femeie îngrozitoare. Tot ce aţi citit despre ea este adevărat”.

Profesorul Eduard Apetrei a avut şi alţi pacienţi celebri. “L-am îngrijit şi pe Ion Iliescu, dar să nu-mi cereţi detalii. L-am îngrijit şi pe prim-ministrul Radu Vasile. Cu el am avut o relaţie firească. Aşa cum există între doctor şi bolnav”, adaugă reputatul cardiolog.

Citeşte interviul integral cu doctorul Eduard Apetrei pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net