Care au fost ultimele cuvinte ale Regelui Ferdinand. Astăzi se împlinesc 91 de ani de la moartea sa

Ultima actualizare:

    Regele Ferdinand a trăit 62 de ani
Regele Ferdinand a trăit 62 de ani

Se împlinesc 91 de ani, astăzi, de la moartea Regelui Ferdinand, aceasta fiind și ziua în care Mihai I devenea Regele României, la doar 5 ani. În 20 iulie 1927, Regele Marii Uniri de la 1918 se stingea din cauza unei boli necruțătoare, la doar 62 de ani. Înconjurat de familie și plâns de un întreg popor. Click! îți spune cum s-au derulat ultimele ore din viața marelui rege al României.

Regele Ferdinand a fost regele Marii Uniri de la 1918, regele reformei agrare și al Constituției din 1923. Un mare rege, care s-a stins mult prea devreme, la doar 62 de ani, în 20 iulie 1927. Istoricul Stelian Tănase spune pe blogul său că Ferdinand lăsa în urma lui „o Românie la maxima ei înflorire cunoscută în istorie”.

Așadar, la începutul anului 1927, care avea să fie şi ultimul al vieţii regelui, boala fatală intra în fază terminală. Regele Ferdinand suferea de cancer de intestin. Nu era deloc liniştit, deşi lăsa în urmă o ţară mare şi unificată. Aproape 17 milioane de români trăiau pentru prima dată în acelaşi stat. Însă, renunţarea la tron a fiului său Carol a creat incertitudini majore, Mihai, fiul lui Carol al II-lea, devenind, astfel, rege la vârsta de 5 ani.

Boala lui Ferdinand se agrava de la o zi la alta, iar medicii nu-i mai dădeau speranțe, astfel că regele se pregătește să lase țara pe mâna apropiatului său collaborator, Ionel Brătianu.

La sfârşitul lunii iunie 1927, sunt organizate alegeri. Liberalii le câştigă detaşat ți se formează un guvern prezidat de Ionel Brătianu.

„Suferinţele inimaginabile ale Regelui Ferdinand continuă. Cei din jurul lui îi admiră curajul şi stoicisimul cu care îndură totul. Nu se plânge de nimic niciodată”, mai spune Stelian Tănase.

La 20 iulie 1927, Regele Ferdinand, nepot, nu fiu, al Regelui Carol, venit în România în 1886 ca tânăr ofiţer, sortit tronului României, se stinge.


    Ultima fotografie a Regelui Ferdinand
Ultima fotografie a Regelui Ferdinand

Ferdinand a fost educat de unchiul său Carol să domnească. A fost o şcoală aspră, cu un mentor sever, dedicat total simţului datoriei. Ferdinand a fost un om timid, singuratic, adesea umbrit de spectaculoasa, inteligenta şi hotărâta sa soţie, Regina Maria. Ar fi preferat să fie un simplu civil, să îngrijească colecţii de plante. Era un rafinat botanist. Ar fi vrut să-şi trăiască viaţa călătorind prin păduri şi rezervaţii naturale. Era un fervent cititor, un om foarte cult, polyglot, scrie pe blogul său Stelian Tănase. Extrem de modest, încerca să treacă neobservat. Era un chin pentru el să se adrese unei adunări, sau să ţină un discurs mulţimii. Avea o bibliotecă impresionantă unde îi plăcea să îşi petreacă timpul răsfoind albume, ierbare, cărţi de călătorie. Era un savant, un erudit. Îşi ascundea ştiinţa, detesta să apară superior sau să îşi afirme rangul regal în faţa cuiva. Politica şi inerentele ei conflicte îi displăceau profund.

A domnit 13 ani în condiţii extraordinar de grele, dar a înfăptuit lucruri mărețe. A urcat pe tron în împrejurări extaordinar de grele, în septembrie 1914, la câteva săptămâni după ce începuse războiul. A fost un conflict armat devastator, cu milioane de combatanţi, un carnagiu. La sfârşitul anului 1916, la câteva luni după ce România a intrat în război de partea Antantei, a urmat contraofensiva Triplei Alianţe şi dramaticul refugiu în nordul Moldovei, cu ţara ocupată de armate străine. Abnegaţia regelui, tăria sa de caracter, au făcut ca ţara să nu se prăbuşească. Jertfa soldatului român a fost efectul atitudinii sale ferme, a exemplului dat de rege. Ferdinand se face foarte iubit de soldat, de ţăranul român, este respectat.

Să nu uitam că era german. S-a manifestat ca un patriot român în toţi anii de domnie, în toate atitudinile sale publice. A fost ca şi Carol I un mare rege. Românii au înfăptuit unirea cu Basarabia, Moldova, Transilvania şi Bucovina, sub sceptrul Regelui Ferdinand. Pentru simţul datoriei, a fost numit „Ferdinand cel loial şi „Ferdinand Întregitorul”, completează, pe blpgul său, Stelian Tănase.

S-a stins noaptea, aproape de ora 2.00, la Sinaia, în Castelul Pelişor, pe care îl alesese ca reşedinţă după căsătoria cu Maria. L-au vegheat Regina Maria şi copiii lor: Maria, Elisabeta, Prinţul Nicolae, Principesa Ileana. La un moment dat, a părut să-şi revină. A spus „Sunt obosit”. Au fost ultimele sale cuvinte.


    În ziua înmormntării Regelui Ferdinand: Principesa Ileana, Regina Maria, Principesa-mamă Elena și Principesa Maria
În ziua înmormntării Regelui Ferdinand: Principesa Ileana, Regina Maria, Principesa-mamă Elena și Principesa Maria

Funeraliile au avut dimensiuni impresionante. Pe tot drumul de la Sinaia la Bucureşti şi apoi spre Curtea de Arges, gările, drumurile au fost pline de oameni în doliu. Puţini şi-au dat seama până în acea zi cât de iubit a fost acest rege, modest, discret, care nu a făcut niciodată caz de regalitatea lui, mai scrie Stelian Tănase pe blogul său, stelian-tanase.ro.


    Regele Mihai, alături de mama sa Principesa Elena, la înmormântarea bunicului său
Regele Mihai, alături de mama sa Principesa Elena, la înmormântarea bunicului său

De altfel, în comunicatul oficial al Guvernului de la acea vreme, printre altele, se spunea: „Primul rege al României Mari a murit în urma unei boli grave din cauza căreia s-a terminat brusc cea mai glorioasa domnie din istoria ţării, o domnie care a făcut realitate din visul secular al poporului nostru…Poporul nostru nu va uita niciodata că nu a existat sacrificiu pe care regele Ferdinand să nu il fi făcut pentru supremul bine al ţării.”


    Sicriul Regelui Ferdinand, pe afet de tun
Sicriul Regelui Ferdinand, pe afet de tun

Regele Ferdinand este înmormântat la Curtea de Argeş. „Doresc să fiu înmormântat în uniforma de General de Cavalerie, fiind arma în care am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea militară”, arată o însemnare din carnetul de note al Regelui Ferdinand. Și așa a fost.


    Familia Regală, în ziua Marii Uniri de la 1918
Familia Regală, în ziua Marii Uniri de la 1918


    Regina Maria și Regele Ferdinand
Regina Maria și Regele Ferdinand

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net