Cascadorul Doru Dumitrescu zace la morgă, în Spania?

Ultima actualizare:

    Cascadorul Doru Dumitrescu a jucat în peste 150 de filme
Cascadorul Doru Dumitrescu a jucat în peste 150 de filme

Au trecut zece zile de când s-a stins Doru Dumitrescu (75 ani), unul dintre marii călăreţi ai filmului românesc. Cascadorul, remarcat de marele Belmondo, a pierdut lupta cu cancerul, dar se pare că și acum este în frigider, la morga din Spania.

O veste tristă a venit de la Uniunea Cascadorilor Profesioniști din România. Colegul și prietenul lor Doru Dumitrescu nu a fost înmormântat, la zece zile de la deces.

”Doru Dumitrescu a fost un mare cascador. Și-a început cariera în anul 1971, iar ultimul film în care a jucat a fost în 2015. Are în palmares peste 150 de.de filme. După ce i-a murit soția, a plecat la fiica lui, Ioana, care locuiește în Spania. Pe Doru l-a răpus un cancer la gât și nu știu din ce motive nu a fost ridicat de la morga și înmormântat. Noi, colegii lui, am vrut să îl aducem în țară, să îl îngropăm creștinește. Ne-ar costa în jur de 5.000 de euro, dar nu aceasta ar fi problema. Sunt necesare acte de deces și de transport din Spania, pe care acum nu le avem”, ne-a explicat Gigel Andrabulea, președintele Uniunii Cascadorilor Profesioniști din România.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


    Doru Dumitrescu a jucat în filme timp de 45 de ani
Doru Dumitrescu a jucat în filme timp de 45 de ani

Cine a fost Doru Dumitrescu

S-a remarcat în filmul „Mirii anului II“, coproducţie româno-franceză, cu Jean-Paul Belmondo în rolul principal, care s-a turnat la Buftea în decursul anului 1970. Ulterior, el a făcut parte, ca actor şi cascador, din echipa lui Sergiu Nicolaescu, în filme precum „Cu mâinile curate“, „Ultimul cartuş“, „Un comisar acuză“, „Pentru Patrie“, „Capcana mercenarilor“ sau „15“. De asemenea, a jucat în „Trandafirul galben“ și„Misterele Bucureştilor“, în regia lui Doru Năstase, avându-i alături pe îndrăgiţii Mărgelatu (Florin Piersic) şi Buză de Iepure (Szoby Cseh).

Doru Dumitrescu a fost extrem de activ şi după 1990, când a fost nelipsit de la turnarea a numeroase pelicule străine, precum „6 Bullets“, alături de Jean-Claude Van Damme, „Hatfields & McCoys“, alături de Kevin Kostner, sau „Amen“, regizat de Costa Gavras, cu Ulrich Mühe în distribuţie. Aproape de fiecare dată când exista o filmare cu cai, Doru Dumitrescu era nelipsit şi ţinea pasul cu mult mai tinerii săi colegi, în ciuda faptului că avea 75 de ani în buletin şi 45 de ani de meserie în spate. Ultimul film făcut a fost „Timber“, în anul 2015.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Design fără titlu (6) png
HKsZ7cCWIAExW F (1) jfif
bani plic istock jpg
Malaga, foto Shutterstock jpg
722384701 1446716254157115 2039474255990538101 n jpg
ap JPG
AFP  20260324 antoni gaudi sagrada familia barcelona  urbanandsport thesagra260322 nphQ3  v1  HighRes  TheSagradaFamiliaCro png
Munca devreme la birou  Foto Freepik com jpg
image
image