«Castravetele amar m-a scăpat de medicamente». Cum se consumă leguma care scade glicemia

Ultima actualizare:

    Elena şi Victor Calotă, într-una dintre cele două sereFoto: adevarul.ro
Elena şi Victor Calotă, într-una dintre cele două sereFoto: adevarul.ro

Sănătate curată! O familie de legumicultori din judeţul Gorj cultivă castraveţi amari, care sunt benefici pentru bolnavii de diabet. Această legumă este originară din Nepal, dar s-a adaptat foarte bine şi în România. „Am primit multe aprecieri de la persoane din ţară care au cumpărat acest castravete şi le-a scăzut indicele glicemic”.

Iniţiativă inedită! Soţii Victor şi Elena Calotă, din Gorj, au început să cultive castraveţi amari de anul trecut, iar în prezent au ajuns să se extindă la două sere. Întreprinzătorul povesteşte că a consumat castraveţi de acest fel, întrucât a fost diagnosticat cu diabet şi a aflat că leguma originară din Asia îl ajută să ţină boala sub control.

„În momentul în care medicul a descoperit că am probleme cu glicemia, un prieten mi-a adus seminţe aduse din Nepal. Castravetele amar este benefic pentru această boală de care suferă multă lume. Am consumat constant şi am ajuns să nu mai iau medicamente“, explică Victor Calotă pentru adevarul.ro. 

Gorjenaul şi-a dat seama că şi alţi bolnavi de diabet ar putea consuma castravete amar şi că leguma ar putea să reprezinte o oportunitate de afacere, având în vedere că este mai greu de găsit în comerţ şi în pieţe: „M-am gândit că, dacă mi-a făcut mie bine, să ajut şi alţi semeni ca să se bucure de viaţă. Este şi un avantaj financiar, dar şi foarte multă muncă. Această legumă necesită şi cunoştinţe pentru a o putea cultiva“. 


    Castraveţii amari sunt comercializaţi cu 20 de lei kilogramulFoto: adevarul.ro
Castraveţii amari sunt comercializaţi cu 20 de lei kilogramulFoto: adevarul.ro

Rezultatele pozitive şi mulţumirile venite din partea celor care au consumat castravetele amar i-au determinat pe soţii Calotă să extindă suprafaţa cultivată cu această legumă. „Am primit multe aprecieri de la persoane din ţară care au cumpărat acest castravete şi cărora le-a scăzut indicele glicemic. Se cultivă ca orice plantă normală. Noi folosim îngrăşământ natural“, detaliază legumicultorul.

Elena Calotă arată cum poate fi consumat castravetele amar. „Se taie câteva felii şi se consumă alături de coacăze negre ori mure, fructe care au un indice glicemic scăzut. Se adaugă două felii de lămâie, un cub de gheaţă, o cană cu apă şi se face un fresh cu care se vitaminizează organismul cu o jumătate de oră înainte de masă“, spune femeia.


    Cultivarea legumele necesită multă muncăFoto: adevarul.ro
Cultivarea legumele necesită multă muncăFoto: adevarul.ro

Cei doi soţi au găsit şi posibilitatea de a consuma această legumă benefică tot timpul anului: „Am făcut un sistem de uscare natural, la umbră, şi îi putem servi pe clienţi cu rondele de castraveţi amari, cu pudră sau cu un nectar pe care îl facem din pulpa castravetelui“, adaugă Elena Calotă. 

Un kilogram de castraveţi amari este vândut cu 20 lei. „Avem pagină de Facebook «Castraveţi Amari Bio Târgu Jiu» şi deţinem, de asemenea, site-ul castravetiamari.ro, pentru a ne promova legumele”, încheie familia Calotă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net