Cât mai ține vremea rea. La munte, ploaia s-a transformat în ninsoare

Ultima actualizare:

    ANM a emis o alertă de vreme rea
ANM a emis o alertă de vreme rea

După o primă zi de Paște în care vremea fost superbă, cu soare și temperaturi ridicate, lucrurile s-au schimbat radical luni, 17 aprilie. În jumătatea de sud a țării plouă neîntrerupt de dimineață, iar la munte, ploia măruntă s-a transformat în ninsoare.

Veștile de la meteorologi nu sunt foarte optimiste nici pentru perioada imediat următoare. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o atenţionare de ploi, intensificări ale vântului şi vreme rece în sudul şi sud-estul ţării, de duminică seară până marţi dimineaţă.

Așadar, ploaia, vântul și temperaturile reci se vor înregistra cel puțin până marți la ora 10.00. Astfel, în intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat  30 l/mp. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la altitudini de peste 1.500 metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În regiunile extracarpatice, vremea se va răci accentuat, devenind rece pentru această dată, iar vântul se va intensifica treptat, cu precădere în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50-55 de kilometri la oră.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cladiri, foto shutterstock jpg
image png
Islanda, foto Shutterstock jpg
image png
mancare jpg
alcool, foto shutterstock jpg
image png
image png
image
image