CCR discută azi noua lege de funcționare a CSM

CCR discută azi noua lege de funcționare a CSM

Ultima actualizare:

    Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu este un fost lider PSD
Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu este un fost lider PSD

Ultimul document din pachetul Legilor Justiției va fi luat în discuție marți, la Curtea Constituţională a României (CCR). Este vorba de modificările la Legea 317 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), atacate de PNL și Înalta Curte de Casație și Justiție, anunță news.ro

Curtea s-a pronunţat deja asupra contestaţiilor la modificările celorlalte două legi ale justiţiei - Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi a cerut modificarea acestora, găsind vicii de legalitate.

Concret, în 29 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat Curtea Constituţională, considerând că opt articole din Constituţie sunt încălcate prin modificările adoptate de Parlament la legea privind organizarea instanţelor şi parchetelor şi legea privind organizarea şi funcţionarea CSM.

La rândul lor, reprezentanții PNL contestă modificările prin care este restrâns dreptul procurorilor de a candida, de a alege şi de a fi aleşi în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, şi dreptul judecătorilor de a candida, de a alege şi de a fi aleşi în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este restrâns



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Politia, foto Shutterstock jpg
CD jpg
pytchair airbnb jpg
drujba lemne de foc taiate foto Olivkairishka Shutterstock com jpg
turisti americani morti atena facebook jpg
victime accident caras severin jpg
Examen - elevi- scoala FOTO Shutterstock
image png
image
image