Ce să faci și ce să nu faci în weekend ca să te simți bine luni!

Ultima actualizare:

    Nu bea în exces!
Nu bea în exces!

Mulți oameni uită, parcă, de obiceiurile sănătoase, în weekend, motiv pentru care, luni, cântăresc mai mult decât au cântărit, vineri. De aceea medicii ne recomandă moderația în toate, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, potrivit Daily MailOnline. Uite ce ar fi bine să faci ca să te simți bine în prima zi a săptămânii!

Urmează „Regula 80-20”!

Cercetătorii finlandezi au descoperit că cei mai mulți oameni sunt mai grași lunea decât vinerea. „Atunci când te auto-restricționezi, de luni până vineri, în weekend, simți nevoia să te răsplătești pentru că ai fost cuminte. Asta înseamnă mai multe calorii, grăsimi, zahăr și sare, la sfârșit de săptămână”, spune nutriționistul Marie Detillier.

Moderația, însă, e cheia succesului, iar pentru a o practica toată săptămâna, specialistul ne recomandă „Regula 80-20”.

„Pentru 80% din zi, alege mâncăruri și băuturi bogate în fibre, bazate pe proiteine, de culori diferite, slabe în grăsimi saturate, grăsimi trans și sare. Pentru 20% din zi, alege ceva care îți place și care poate conține mai multă sare și mai multe grăsimi”, explică Marie Detillier.

„Trage” de fiecare băutură cel puțin o oră!

Studiile arată că oamenii beau mult mai mult în timpul weekend-ului, decât în timpul săptămânii, în special, datorită faptului că ies în oraș.

Dr. Gary Malone, director medical la Spitalul din Arlington, Statele Unite ale Americii, spune: „Bucură-te de compania prietenilor fără să mănânci sau să bei peste măsură. Oamenii se gândesc că pot să bea mai mult în weekend, pentru că a doua zi nu trebuie să se trezească devreme, ceea ce e greșit. O regulă pe care ar fi bine s-o urmeze atunci când ies în oraș sau când merg la un eveniment este să tragă de un pahar de băutură cel puțin o oră, nu să bea trei-patru pahare într-o oră”, spune dr. Malone.

Dena Champion, dietetician la Universitatea din Ohio, adaugă: „Nu uitați că alcoolul are calorii și, în plus, face poftă de mâncare. De asemenea, atunci când consumi prea mult alcool, riști să renunți la anumite obiceiuri sănătoase, cum este, de pildă, mișcarea de dimineață, pe care n-o mai poți face, din cauză că ești mahmur”.

Pune-ți alarma să sune!

Poate fi tentant să nu-ți pui ceasul să sune în weekend. Însă, dacă îți schimbi orarul de somn în weekend, stând treaz până târziu în noapte și trezindu-te târziu a doua zi, te vei simți obosit luni.

Cercetătorii de la Universitatea din Arizona au studiat efectele acestui tip de oboseală pe o mie de participanți. Ei au descoperit că oboseala dată de schimbarea orarului de somn se asociază cu sănătatea șubredă, cu o stare de discomfort și provoacă insomnie.

Mai mult, fiecare oră de somn pierdută crește cu 11 procente riscul de a face o boală de inimă. Tocmai de aceea, dr. Detillier ne recomandă ca, în weekend, să ațipim puțin după-masa.

Fă mai multă mișcare!

Dacă tot ai mai mult timp liber în weekend, profită și fă mai multă mișcare. Potrivit specialiștilor britanici, persoanele care fac sport o dată sau de două ori într-un weekend au aceleași rezultate benefice ca cele care fac sport în fiecare zi a săptămânii. Pentru cei care nu sunt încântați de ideea de a merge la sală, sport poate însemna o tură cu bicicleta, o oră de bazin sau o petrecere dansantă.

Nu te uita mai mult de trei ore pe zi la televizor!

De multe ori ne propunem ca, în weekend, să nu ne mișcăm de pe canapea și din fața televizorului. Dr. Malone spune, însă, că n-ar trebui să ne uităm mai mult de trei ore pe zi la televizor, chiar și în weekend.

„Statul în fața televizorului ore întregi e total nesănătos și te poate afecta zile la rând. Nu ai observat că te doare capul după o zi de uitat la filme sau că nu ai dormit bine după ce ai stat ore multe în fața ecranului? Asta, deoarece corpul tău nu e făcut să stea atât de mult conectat la tot felul de aparate. Ieși afară, mișcă-te, eliberează-ți mintea și relaxează-ți ochii!”, spune dr. Malone.

Lasă munca pentru zilele lucrătoare!

Deși, uneori, pare că treburile de serviciu nu se termină niciodată, este important să existe un echilibru între muncă și timpul liber.

Un studiu realizat la Universitatea Indiana, din Statele Unite ale Americii, arată că persoanele care nu găsesc acest echilibru au „șanse” mai mari să moară mai devreme.

„Dacă nu se poate să nu vă verificați email-urile în timpul weekend-ului, atunci verificați-le, apoi închideți laptop-ul până luni, când vă întoarceți la serviciu”, spune dr. Moe Gelbart, medic la Centrul Medical Torrance din California (SUA).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
Avocado FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2026 03 16T211622 037 jpg
Banner Gheorghe Mărmureanu
image
image