Ce spune Mircea Diaconu despre candidatura la perezidenţiale

Ultima actualizare:

    Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Proaspătul europarlamentar Mircea Diaconu, deşi reprezintă a patra forţă politică a ţării, conform voturile primite la alegerile europarlamentare, nu se gândeşte, deocamdată, să candideze pentru cea mai înaltă funcţie în stat.

„Ştiţi ce, trebuie să-ţi vezi lungul nasului întotdeauna. Eu am nasul destul de mare, de aia şi tot intru în tot felul de belele. Dar nu de acum, de multă vreme. La 19 ani, am avut prima dată ocazia să 'vizitez vestitul locaş de cultură' care se numea Direcţia Generală de Anchete Penale, Calea Rahovei, 37-39. La 19 ani, am vizitat-o prima dată şi am dat cu subsemnatul acolo. Deci, am o istorie veche de nas lung“, a declarat Mircea Diaconu.

Diaconu a subliniat însă că o candidatură la prezidenţiale este altceva.

„Însă, acela e un alt subiect. Acolo chiar nu se poate discuta, măcar, fără să existe forţe importante care să susţină un demers de tipul ăsta. Eu sunt chiar un om, şi atât, sprijinit de nişte oameni, şi atât, şi cu asta basta', a spus Mircea Diaconu“, a spus Diaconu. Mircea Diaconu, independentul care a reuşit să treacă pragul necesar pentru a intra în Parlamentul European, nu s-a prezentat joi la ceremonia de acordare a certificatelor de eurodeputat pentru cei 32 care au reuşit să treacă de testul alegerilor. O va face, totuşi, astăzi. „Mircea Diaconu va merge vineri, 30 mai, la sediul Biroului Electoral Central, de la ora 10.00, pentru a-şi ridica mandatul de europarlamentar.

Mircea Diaconu nu a putut ajunge la festivitatea de înmânare a certificatelor doveditoare, deoarece se află în turneu la Timişoara, unde susţine un spectacol de teatru", se arată într-un comunicat de presă, potrivit Adevărul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
loto jpg
closeup female hands counting euro banknotes world money inflation economy concept jpg
Donald Trump FOTO AFP
Moartea lui Constantin Tănase: „Am făcut o prostie care cred că o să mă coste viața” jpeg
moldovean mutat in marea britanie jpg
image png
Oradea Foto Primăria Oradea jpg
image
image