Cea mai mare turmă de zimbri văzută la noi în ultimii 200 de ani

Ultima actualizare:

    Zimbrii din Munții  Țarcu, atenți la  unul dintre viței
Zimbrii din Munții Țarcu, atenți la unul dintre viței

Doi pui de zimbru, recent veniţi pe lume, au fost zăriţi zilele trecute în Munții Țarcu (Caraș - Severin). În zona Măgura Zimbrilor, aproape de comuna Armeniş, sunt acum peste 57 de animale libere, dintre care cel puţin 12 născute în sălbăticie. Puii fac parte din cel mai numeros grup văzut în sălbăticie (24 de indivizi), de mai bine de 200 de ani, în România.

Reprezentanții organizației WWF  (World Wide Fund for Nature – Fondul Mondial pentru Natură) România sunt de părere că mai sunt şi alţi nou-născuţi în celelalte grupuri. Întrucât au la dispoziţie situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, care se întinde pe mii de hectare, turmele de zimbri sunt greu de găsit. La naştere, puiul de zimbru cântărește între 24 și 27 de kilograme şi se bucură de protecţia animalelor adulte, care pot ajunge până la o greutate de aproape o tonă şi pot măsura doi metri lungime. „Anul trecut s-au născut cel puţin opt viţei. Este cel mai mare număr văzut în Măgura Zimbrilor”, spune Daniel Hurduzeu, ranger în zona Armeniş. Puii se nasc de obicei vara şi au suficient timp pentru a se acomoda şi a deveni destul de rezistenți ca să depășească vitregiile iernii. Există însă și excepţii, astfel că femelele pot făta şi iarna, scrie adevarul.ro. Grupurile constau din femele adulte, pui şi tineri cu vârste de 2 - 3 ani. Masculii adulţi părăsesc grupul şi revin doar în perioada de împerechere şi în timpul iernii. „Naşterile în sălbăticie sunt un indicator important pentru proiectul de repopulare. Zimbrii s-au adaptat în Carpaţii Meridionali, ceea ce reprezintă un succes pentru conservarea acestei specii vulnerabile”, explică Marina Drugă, manager proiect LIFE - Bison / WWF - România. Următorul transport de zimbri este plănuit pentru finalul lunii iulie, cu exemplare aduse din rezervaţii aflate în Germania. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net