Cel mai bun pădurar român vine din Harghita

Ultima actualizare:

Găzduită de localitatea sibiană Săliște și organizată de Asociația Administratorilor de Pădure, etapa regională a concursului național Cel mai bun pădurar și-a desemnat câștigătorii. Astfel, premiul cel mare, valorând în brut aproape 1000 euro (4500 lei), s-a dus la Andrasi Zsolt de la Ocolul Silvic Privat Praid din Harghita.

Pe locul II s-au situat la egalitate de puncte Pal Ferenc de la Ocolul Silvic Ciucaș din Brașov și Avram Alin Vasile de la Ocolul Silvic Municipal Baia Mare din Maramureș; cei doi au plecat acasă mai bogați cu 3300 lei, tot brut. Cum la etapa națională pot merge doar trei câștigători, premiul III nu s-a mai acordat. Faza națională a concursului va avea loc în perioada 24 – 28 septembrie 2018 și este organizată de Regia Națională a Pădurilor.

Prin tradiție, participanții sunt departajați în urma a patru probe. Pe 12 septembrie s-a desfășurat proba scrisă, constând într-un test grilă cu 30 de întrebări legate de legislația silvică și de activitățile specifice profesiei de pădurar, precum și cea de recunoaștere a speciilor forestiere - după lujeri, frunze, fructe, semințe, rondele și insecte dăunătoare.

A doua zi au avut loc celelalte două probe. Prima dintre ele s-a desfășurat în aer liber și a constat în 1-2 situații concrete privind paza și integritatea fondului forestier; a doua a avut loc în depozitul de la Ocolul Silvic Valea Frumoasei, concurenții trebuind să măsoare, sorteze, cubeze și să întocmească un aviz de transport al buștenilor.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
grigore uruc jpg
Mihaela Bilic, foto Instagram jpg
YXNoPTM0MTk0ZjQyOWViODE3Mjk2YTJiOGY3M2M4ZWZkOWIx thumb jpg
image png
Hortensia Papadat Bengescu portrait1 jpg
RO SV Vatra Dornei railway station 1 jpg
Tu știi ce cadou să îi cumperi copilului tău de Crăciun  TOP 4 opțiuni din care să alegi + Cadouri sub brad jpeg
 Ciprian Ciucu și Nicușor Dan Inquam Photos / George Călin
image
actualitate.net
image
actualitate.net