Cele mai frecvente motive pentru care părinții își duc copiii la psiholog. Copiii sunt oglinda părinților
„Cum e tatăl, așa și fiul” sau „așa mamă, așa fiică” sunt expresii populare adesea folosite cu o conotație negativă, dar ele reflectă o realitate adânc înrădăcinată în psihologia familială românească. Când un copil manifestă probleme comportamentale, este posibil ca ceva să nu funcționeze corect în dinamica familiei. Ion Andrei Puican și Oana Puican, singurul cuplu de psihoterapeuți din România care vorbesc public despre relații și realizatori ai podcastului „Să vorbim de vorbă”, trag un semnal de alarmă: adesea, nu copilul este cel care trebuie „să se schimbe”, ci părinții.
Cele mai frecvente motive pentru care părinții „își aduc” copiii la terapie
Din ce în ce mai mulți părinți aleg să aducă copiii la psiholog, manifestând o deschidere crescândă către acest subiect. Motivele sunt diverse și adesea legate de comportamentele copiilor: agresivitate, neascultare, refuzul de a merge la școală, obraznicie, lipsă de sociabilitate, refuzul de a mânca și altele. La prima vedere, aceste comportamente pot părea suficiente pentru o vizită la psihoterapeut. Totuși, realitatea este mai complexă.
„În practica mea de zi cu zi, observ o tendință tot mai mare a părinților de a merge cu copiii la psiholog. Mă bucură faptul că părinții au înțeles importanța psihologului în dezvoltarea copiilor lor. Însă, ceea ce mă îngrijorează este că majoritatea copiilor sunt aduși din motive precum <<e obraznic>>, <<nu ascultă>>, <<nu mă mai înțeleg cu copilul>>, care nu sunt, de fapt, motive reale pentru a aduce copilul la psiholog. Sigur, există probleme specifice pentru care este bine să se consulte un specialist, dar acestea sunt mai rar întâlnite – mă refer aici la copiii tipici”, spune psihoterapeuta Oana Puican.
Emoțiile părinților sunt absorbite de copii
„Ceea ce nu știu și nu înțeleg mulți părinți este că acele comportamente aparent „rele” ale copiilor sunt doar oglinzi ale părinților și, adesea, ale mediului familial, în special ale cuplului”, adaugă psihoterapeutul Ion Andrei Puican.
Copiii, prin natura lor, absorb emoțiile și comportamentele din jurul lor. Dacă părinții au conflicte, tensiuni sau își manifestă emoțiile într-un mod necontrolat, copiii reacționează. Fie se închid în ei, fie devin agresivi, pentru că cei mici nu au încă dezvoltate mecanisme de gestionare a emoțiilor – la fel cum nici mulți adulți nu le au.
„Copiii reacționează la ceea ce îi tulbură emoțional în familie. Dacă părinții se ceartă frecvent, copilul fie se va închide în sine, fie va deveni conflictual. Ambele comportamente sunt metode de apărare”, continuă Ion Andrei Puican.
În mod similar, dacă părinții sunt distanți sau mai preocupați de telefoanele lor decât de copil, acesta va face orice pentru a atrage atenția. Crizele de furie, comportamentele violente sau respingerea autorității sunt adesea strigăte disperate de „Hei, sunt aici! Vreau să fiu văzut! Fii cu mine aici cu totul!”.
De asemenea, copiii percep tensiunile emoționale din familie chiar și atunci când acestea nu sunt exprimate verbal. Divorțurile, conflictele sau stresul constant pot afecta semnificativ starea emoțională a copiilor. „În astfel de cazuri, copilul poate începe să manifeste comportamente negative sau să dezvolte probleme de sănătate, cum ar fi viroze, febră sau probleme digestive”, mai spune Oana Puican.
Ce pot face părinții?
Acest lucru nu înseamnă că părinții trebuie să-și reprime emoțiile. Este important să fie sinceri cu ei înșiși și să recunoască emoțiile negative pe care le trăiesc. Este esențial să le explice copiilor, într-un mod adecvat vârstei, despre ceea ce simt, astfel încât cei mici să învețe cum să gestioneze propriile trăiri. În acest fel, copiii vor înțelege că emoțiile sunt normale și că, pe lângă cele pozitive, există și emoții negative care pot fi depășite.
„Este foarte bine să recunoaștem copiilor noștri că simțim furie, tristețe sau dezamăgire, pentru că astfel le normalizăm și lor existența acestor emoții umane. Ceea ce ar trebui schimbat este ca celor mici să li se vorbească despre aceste emoții și să li se ofere atenția și afecțiunea părinților”, adaugă Ion Andrei Puican.
Îmbunătățirea relației dintre părinți și abordarea propriilor traume și emoții poate duce la schimbări semnificative în comportamentul copiilor. „Nu copiii trebuie aduși la psiholog, ci părinții sunt cei care trebuie să conștientizeze că este ceva ce se întâmplă cu ei și/sau în familie. Dacă lucrăm la acestea acum, peste un an vom trăi mult mai frumos cu noi înșine și cu cei dragi”, spune Oana Puican.
Astfel, părinții care recunosc necesitatea unei schimbări în propria viață și conștientizează problemele care trebuie „rezolvate” oferă copiilor lor șansa la o copilărie mai sănătoasă și la o dezvoltare armonioasă.
