Cele trei femei arse în cafeneaua din Chișinău sunt în stare gravă

Ultima actualizare:

    Cele trei femei au fost aduse, duminică, la București cu o aeronavă Spartan (foto: mapn.ro)
Cele trei femei au fost aduse, duminică, la București cu o aeronavă Spartan (foto: mapn.ro)

Două dintre femeile rănite în incendiul din Chişinău, care au fost aduse la Spitalul de Arsuri vor fi operate marţi, a declarat, luni, dr. Adrian Stănculea, purtătorul de cuvânt al spitalului. Cea de-a treia victimă este în stare critică şi deocamdată nu se pune problema unor intervenţii chirurgicale.

„Starea pacientelor este destul de gravă, dar una dintre ele este în stare foarte gravă, fiind ventilată mecanic şi intubată. Şi celelalte două sunt intubate, au arsuri între 30 şi 45% din suprafaţa corpului, arsuri profunde şi de căi respiratorii”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Arsuri din Bucureşti, dr. Adrian Stănculea, citat de Mediafax.

Dr. Stănculea a mai spus că două paciente, a căror stare este mai stabilă, vor fi duse marţi în sala de operaţii. În cazul celei de-a treia paciente, a cărei stare este critică întrucât are arsuri care „se manifestă extreme”, nu se pune deocamdată problema să fie dusă, în această stare, în sala de operaţie.

„Prognostic este însă rezervat la toate cele trei paciente. Există un medic anestezist de la Chişinău cu care discutăm fiecare caz, el ţine legătura şi cu autorităţile de la Chişinău. El nu poate însă să exercite niciun gest medical, pentru că legislaţia nu permite acest lucru”, a adăugat Stănculea.

Incendiul în care au fost rănite cele trei femei s-a produs sâmbătă, în cafeneaua „La Soacră”, aflată într-o clădire cu două etaje din apropierea Pieţei Centrale din Chişinău, pe bulevardul Ştefan cel Mare, după ce într-o încăpere a explodat o butelie cu gaz. 20 de oameni, printre care și copii, au fost răniți.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
tensiune arteriala tensiometru medic pacient jpeg
unnamed png
a9a1d847 5c6c 4931 aa43 d2e9a9ad94da jpg
Hartă iran ca țintă foto shutterstock jpg
lumanari biserica shutterstock 358100030 jpeg
munchen istock jpg
Lapte auriu - lapte cu turmeric FOTO Shutterstock
image
image