Chimist român, despre gazul folosit de Jandarmerie: «Are efecte cancerigene, de modificare a ADN-ului»
În urma protestelor violente de vineri seară, 10 august, tot mai mulți cetățeni au ajuns la spital acuzând probleme respiratorii, dureri puternice în zona pieptului și iritații ale pielii, ca urmare a gazelor folosite de către Jandarmerie împotriva manifestanților. Cum unii dintre protestatarii de vineri seară nici nu mai puteau vorbi din cauza înhalării substanțelor nocive dispersate în Piața Victoriei pentru a împrăștia civilii, au fost ridicate semnale de alarmă cu privire la gazele folosite de către forțele de ordine.
Raul Pătrașcu, un chimist român, asistent univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara și absolvent al prestigioasei facultăți Yale, a vorbit despre nocivitatea substanțelor folosite de către autoritățile române vineri seară, explicând care pot fi simptomele resimțite de cei care au intrat în contact cu gazele respetive, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Se pare că gazul folosit de Jandarmerie este denumit CS și este unul nociv, mai ales dacă este utilizat în concentrații ridicate.
„Trebuie să precizăm că în circumstanțele speciale de vineri, efectele sunt legate de timpul de expunere la gaz, de concentrația gazului, de temperatura ambientală și diferă în funcție de vârstă și de greutatea corporală.
Vineri, în Piața Victoriei, temperatura a fost ridicată, ceea ce a potențat efectele gazului, piața fiind împrejmuită de clădiri înalte, iar acest lucru împiedică dispersarea gazului și ajută la concentrarea lui în piață. Nu s-a folosit doar o dată gazul, ci a fost dispersat cu ajutorul sprayurilor, grenadelor gazul în rafală începând cu ora 17.30 și până târziu în seară, după ora 22. Acest lucru a dus la concentrarea gazului destul de mare și foarte greu de precizat, neavând probe de la fața locului, concentrația reală care a existat atunci. Din ce se vede pe filmări, este de necontestat, că a existat o concentraţie mare de gaze în piaţă”, a explicat Raul Pătrașcu.
Efectele gazului pe termen scurt și mediu
„Efectele pe termen scurt includ iritaţie puternică a oricărei suprafeţe umede cu care intră în contact cu gazul: ochi, tractul respirator, chiar şi pielea transpirată. Mulţi oameni s-au prezentat, de exemplu, în ultimele zile, la spital cu iritaţii şi arsuri pe piele care au apărut la 48-72 de ore, astea sunt efecte pe termen mediu”, a susținut chimistul pentru Digi 24.
Efectele gazului pe termen lung
„Pacienții care continuă să respire greu, încurajez cetățenii care au astfel de simptome, să se prezinte la o unitate de tratament.Pe termen lung, efectele nu pot fi cuantificate, dar includ, la femeile expuse există riscul de pierderi de sarcini sau de nașteri, cu făt mort, nici nu vreau să îmi imaginez un astfel de scenariu.La cei cu simptome respiratorii, există riscul unei pneumonii, sau epiem pulmonar, la copii sau la bătrâni.Pe termen lung, gaze cu concentrație mare, traume, aici fac o legătură cu studiile care arată că femeile pot pierde sarcini, gazul are efecte de modificare a ADN, sunt efecte cancerigene.
Odată metabolizate, pot duce la modificări care pot da naștere unor celule tumorale”, a mai adăugat Raul Pătrașcu.