Cinci moduri prin care poți preveni gripa sezonieră. Măsurile de sănătate publică scad riscul apariției infecției

Ultima actualizare:

    Când ai gripă ești apaticFOTO: Unsplash.com
Când ai gripă ești apaticFOTO: Unsplash.com

Suntem în plin sezon gripal și acesta se suprapune peste al patrulea val al pendemiei de COVID-19, în România. O dublă infecție cu cele două virusuri ar putea avea efecte devastatoare chiar și pentru oamenii care nu au alte probleme de sănătate. Specialiștii în controlul bolilor spun că putem preveni gripa sezonieră dacă luăm câteva măsuri simple, la îndemâna tuturor.

Gripa este o boală acută, infecţioasă, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal. Se manifestă prin simptome respiratorii şi fenomene toxice generale, putând evolua uneori spre forme grave. Sezonul rece favorizează îmbolnăvirile şi epidemiile de gripă (iarna, începutul primăverii), dar boala poate să apară şi în alte anotimpuri. Există patru tipuri de virusuri gripale: A, B, C si D. Virusurile gripale A şi B sunt vinovate de epidemii, în timp ce virusul C dă doar forma uşoară de boală. D-ul nu afectează omul.

Metode de prevenire a gripei sezoniere

  • 1. Vaccinarea te ferește de forme grave de boală

 Cel mai bun mod de a reduce riscul gripei sezoniere și a complicațiilor sale potențial grave este să vă vaccinați în fiecare an. Este prima recomandare a Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA dar și a celorlalte instituții de sănătate din lume.  Chiar dacă nu te ferește 100% de infecție, poți trece mai ușor prin boală.

De altfel, Ministerul Sănătății din România a anunțat că, pentru sezonul gripal 2021-2022, intenționează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc la îmbolnăvire prin utilizarea unui număr de aproximativ 2 milioane de doze de vaccin gripal. Cei care nu fac parte din grupele de risc își pot cumpăra serul din farmacii. 

Însă, pe lângă vaccinare, păstrarea unor obiceiuri bune de sănătate publică, ajută mult la scăderea riscului de îmbolnăvire.

2. Distanțarea socială, esențială

Evitați contactul strâns cu persoanele care sunt bolnave. Iar dacă ești bolnav, păstrează distanța față de ceilalți pentru a-i proteja și pe ei să nu se îmbolnăvească. În plus, dacă ai simptome de gripă stai acasă.

3. Acoperiți-vă gura și nasul când tușiți sau strănutați

Acest gest poate împiedica îmbolnăvirea celor din jur. Virușii gripei se răspândesc în principal prin picături produse atunci când persoanele cu gripă tușesc, strănută sau vorbesc.

4. Curățați-vă mâinile

Spălați-vă des pe mâini vă va proteja de microbi. Dacă nu sunt disponibile apă și săpun, utilizați un produs de gel pentru mâini pe bază de alcool. Mâinile curate salvează vieți, spun specialiștii în sănătate publică.

5. Evitați să vă atingeți ochii, nasul sau gura

Germenii se pot răspândi atunci când o persoană atinge ceva care este contaminat cu germeni și apoi își atinge ochii, nasul sau gura, avertizează medicii. De asemnea, curățați și dezinfectați suprafețele atinse frecvent în casă, la serviciu și la școală.

Simptomele și tratamentul gripei

Boala debutează brusc, la 1 – 2 zile de la contactul cu omul bolnav. Imediat apar simptome ca febră 39 – 40 grade Celsius, frisoane, cefalee (dureri de cap), dureri musculare, astenie generală, roșu în gât, răgușală până la pierderea vocii, tuse frecventă, uscată, obositoare, lipsa pofeti de mîncare, greață sau vărsături, conform unui document postat pe dspb.ro.

Formele comune se tratează la domiciliu, cu repaus la pat, antitermice (paracetamol). Nu se ia acid acetil salicilic (ASPIRINA), aceasta poate favoriza apariţia sindromului Reye.

• Consultaţi medicul de familie !

• Gripa severă şi cea complicată se tratează în spital: susţinerea funcţiilor vitale (respiratorie şi cardio – vasculară), antibiotice în caz de suprainfecţii bacteriene

Asemănări între gripă și COVID-19

Ambele se transmit pe calea aerului, prin tuse, strănut, contactul cu suprafețe contaminate și apoi atingerea feței. Coronavirusul este extrem de contagios. 

Nu se tratează cu antibiotice.

Toate aceste simptome trebuie analizate în context. Probabilitatea să fie vorba despre Covid-19 e mai mare în cazul în care știți să fi intrat în contact cu persoane infectate (în ultimele 14 zile), ați participat la adunări și activități cu un număr mare de oameni, nu ați purtat peste tot mască, la locul de muncă nu se iau toate măsurile de distanțare și protecție.  

De la începutul acestui sezon până în prezent a fost confirmat cu laboratorul un caz de gripă, cu virus tip B, în Capitală.

Iar până la data de 21.11.2021 au fost vaccinate antigripal 524.151 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Citește și:Răceală, gripă sau Covid-19? Simptomele sunt asemănătoare. Iată cum faci diferența între ele!

Cum deosebești gripa de raceală

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net