Ciobănesc mioritic, salvat dintr-un canal adânc de trei metri

Ciobănesc mioritic, salvat dintr-un canal adânc de trei metri

Ultima actualizare:

    Câinele alb a fost adus repede la suprafaţă, spre bucuria stăpâneiFotografii: ISU Vâlcea
Câinele alb a fost adus repede la suprafaţă, spre bucuria stăpâneiFotografii: ISU Vâlcea

Liber în curtea gospodăriei, un câine alb a fugit miercuri după – amiază pe un câmp din apropierea oraşului Drăgăşani (Vâlcea).

Când stăpânii au realizat absenţa ciobănescului mioritic, s-au panicat şi au plecat imediat în căutarea lui. Locuinţa se află într-o zonă mărginaşă a localităţii, aproape de un teren viran. Membrii familiei au observat că patrupedul căzuse într-un canal de colectare a apelor pluviale, lăsat fără capac. Neştiind cum să procedeze, stăpânii câinelui au apelat numărul de urgenţă 112. „Câinele ciobănesc mioritic, de 73 de kilograme, a căzut într-un canal de un metru deschidere şi trei metri adâncime, cu un nivel al apei acumulate de aproximativ 30 de centimetri, în Drăgăşani”, a explicat ­Octavian Fulger, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Pompierii au intervenit cu rapiditate, dar s-au speriat când au scos animalul din canalul adânc, neştiind cum va reacţiona. Stăpâna câinelui i-a asigurat însă că nu muşcă şi că este foarte prietenos. Misiunea pompierilor a decurs în bune condiţii, iar ciobănescul mioritic a ajuns nevătămat în gospodăria din care fugise.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
IMG 20261103 WA0335 jpg
bursa de valori de la shenzhen jpg
Design fără titlu (5) png
„Mogging” – Cuvântul anului 2026 png
minge elastice guinness jpg
coliva pomenire morti pomana mosii de iarna de vara foto shutterstock 1755598406 jpg
Solsgirth PROFIMEDIA (1) jpg
1 aliment nesanatos cereale mic dejun copii jpg jpeg
image
image