Cod galben de vânt şi ninsori viscolite la munte şi în 22 de judeţe

Cod galben de vânt şi ninsori viscolite la munte şi în 22 de judeţe

Ultima actualizare:

    Nu doar ploile ne vor da bătăi de cap, ci şi vântul care va sufla cu putere
Nu doar ploile ne vor da bătăi de cap, ci şi vântul care va sufla cu putere

Duminică, de la ora 11.30 până la ora 20.00, sunt sub avertizare cod galben judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava.

Avertizarea cod galben emisă anterior pentru judeţele Timiş, Arad, Bihor, Cluj şi Sălaj a fost ridicată duminică, la ora 11.30, scrie news.ro.

Potrivit noii avertizări, până duminică seara, în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 60-70 de kilometri pe oră, iar pe creste 90 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada. 

Temporar vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri, mai ales sub formă de ninsoare. Local se vor acumula cantităţi ce vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în Oltenia şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, cu viteze de peste 55-60 de kilometri pe oră, iar pe crestele înalte ale Munţilor Apuseni acestea vor depăşi 70-75 de kilometri pe oră. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
2b8fbc0e 2c57 4ee2 90bd 956616a1ec0f jpg
Turcia jpg
cuplu fericit jpg
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
image
image