Condamnat în România, nabab în Ucraina. Dat în urmărire generală, Dumitru Morhan a fugit la vecini acum șapte ani

Ultima actualizare:

    Dumitru Morhan, mândru că apare pe panouri publicitareFoto: adevarul.ro
Dumitru Morhan, mândru că apare pe panouri publicitareFoto: adevarul.ro

Omul de afaceri Dumitru Morhan, dat în urmărire generală în România, trăieşte o viaţă luxoasă în Ucraina, unde susţine că are două fabrici. Recent, el a fost declarat „voluntarul anului” de o asociaţie a ofiţerilor pensionari şi a primit o diplomă de merit de la Primăria Storojineţ. El a împărţit bani cerşetorilor şi s-a fotografiat alături de poliţişti.

La sfârşitul săptămânii trecute, afaceristul Dumitru Morhan, dat în urmărire generală într-un dosar de înşelăciune, şi-a anunţat prietenii din Suceava că va fi făcut cetăţean de onoare al oraşului Storojineţ din Ucraina. Morhan a explicat că va primi distincţia pe scenă, de Zilele Oraşului. El a fugit în ţara vecină acum şapte ani, ca să scape de închisoare, iar statul român a cerut extrădarea sa.  

Bani pentru cerşetori

Un reporter „Adevărul” s-a deplasat în Ucraina, la Storojineţ, oraş aflat la aproape 100 de kilometri de Suceava, şi s-a întâlnit cu afaceristul controversat. Ceremonia a avut loc în centrul urbei, unde Dumitru Morhan şi-a făcut apariţia cu o echipă de filmare după el. El avea în buzunarele de la piept două teancuri cu bancnote, unul cu grivne (moneda ucraineană – n.r.), altul cu dolari. Bogătaşul a început să le împartă bani cerşetorilor pe care i-a întâlnit în drum şi a cerut să fie fotografiat alături de poliţiştii care asigurau ordinea la eveniment, semn că n-ar avea probleme cu legea în statul vecin.


    Omul de afaceri le-a împărţit bani cerşetorilor din StorojineţFoto: adevarul.ro
Omul de afaceri le-a împărţit bani cerşetorilor din StorojineţFoto: adevarul.ro

Morhan n-a fost făcut însă cetăţean de onoare, primind două diplome, una de la Primăria Storojineţ, a doua – de la o asociaţie. „Se acordă lui Dumitru Morhan, proprietarul uzinei de ape minerale Budineţ, pentru ajutorul constant în realizarea acţiunilor filantropice, contribuţia personală de umanism şi empatie. Cu ocazia aniversării zilei oraşului” - este mesajul de pe diploma semnată de preşedintele comunităţii teritoriale unite Strojineţ. A doua diplomă a fost primită din partea unei asociaţii a ofiţerilor pensionari care au activat în Poliţie şi Servicii. 

«Am investit aici 50 de milioane de euro»

După ce a coborât de pe scenă, afaceristul a răspuns la câteva întrebări pentru „Adevărul”. Înainte a ţinut să se laude însă cu uriaşele panouri publicitare plasate în principalele intersecţii ale oraşului, prin care ucrainenii sunt informaţi că românul este un investitor care are grijă de ţinutul lor. Dumitru Morhan susţine că a intrat în Ucraina legal şi că ar fi cumpărat o linie de îmbuteliere a apei minerale şi o fabrică de dulciuri.

„Am investit aici 50 de milioane de euro. Am luat una dintre cele mai mari fabrici de apă minerală din Ucraina. Business-ul merge foarte bine. Avem o fabrică de zahăr şi dulciuri. Ne ocupăm şi de construcţii”, a declarat românul. 


    Românul a ţinut să se pozeze cu poliţiştii ucraineniFoto: adevarul.ro
Românul a ţinut să se pozeze cu poliţiştii ucraineniFoto: adevarul.ro

Dumitru Morhan crede că a fost condamnat pe nedrept în România şi că nu trebuie să mai stea după gratii. El se plânge că statul român nu i-a refăcut paşaportul expirat. „De ce este consulat? Să îmi dea paşaportul. Eu nu fug, am casă la Cernăuţi, am casă la Kiev. E vrăjeală că mă caută Interpolul”, susţine Dumitru Morhan. 

Mai trebuie să stea trei ani după gratii

Contactat telefonic, avocatul lui Dumitru Morhan, Ioan Bulboacă, a confirmat că afaceristul este dat în urmărire generală: „Există un mandat de arestare pe numele său. Avea de executat şase luni, acum sunt 12 luni şi nu înţelegem de unde”. Pe de altă parte, surse din Poliţia Română au transmis că Morhan trebuie să mai stea după gratii în ţară încă trei ani, în urma condamnării în cazul de înşelăciune, şi că ar avea dreptul la revizuirea dosarului abia în 2024.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net