Cresc preţurile la cazare pe litoral

Cresc preţurile la cazare pe litoral

Ultima actualizare:

Vacanţa începe oficial mâine, când se deschide sezonul estival. Hotelierii se aşteaptă ca numărul turiştilor să crească şi au anunţat că vor majora tarifele percepute la recepţie.

„Nu sunt măriri semnificative, sunt sub 10%. În această perioadă avem un grad de ocupare de aproximativ 30%", a declarat Liliana Scarlat, directoarea unui hotel de trei stele din Mamaia.

Pe plaje au fost montate şezlonguri şi umbreluţe, iar de mâine şi salvamarii vor fi zilnic la datorie.

Şi în acest an, sezonul estival va fi salvat de turismul de weekend. Hotelierii spun că numărul rezervărilor a scăzut. Gradul de ocupare ajunge la aproximativ 60-70% abia la sfârşit de săptămână.

„În general, românul este obişnuit să cumpere cât mai aproape de data vacanţei. Sunt şi turişti care preferă să plătească la recepţie, deşi prin agenţiile de turism preţul este mai mic cu 20%", spune Linica Stan, directorul THR Marea Neagră, societate care deţine 14 unităţi hoteliere în sudul litoralului.

Vezi aici cât vor plăti turiştii de la 1 iunie



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
spital FOTO Facebook  / Guvernul României
image png
Papa Leon al XIV-lea binecuvântează mulțimea în timpul Liturghiei de Paște FOTO AFP
turist jpg
index webp
Amelia Earhart: femeie, pilot, pionier, legendă jpeg
campionat dormit japonia getty (2) jpg
image
image