Cum au pus stăpânire crimele pasionale pe români

Ultima actualizare:

    Crimele pasionale produc cele mai multe victime din rândul femeilor. Copiii au însă și ei enorm de suferitfoto: Eduard Enea
Crimele pasionale produc cele mai multe victime din rândul femeilor. Copiii au însă și ei enorm de suferitfoto: Eduard Enea

Crimele pasionale pare că au pus stăpânire pe mulți dintre semenii noștri. Gelozia a stat în spatele multor crime odioase consumate în ultimii ani în România, reușind să întunece mintea celor care în urma unei puternice certuri casnice, de cele mai multe ori, au decis să curme vieți pe considerente dintre cele mai stupide.

Psihologii spun că aceste decizii teribile vin deseori și pe fundalul unor schimbări bruște de comportament și temperament, care încearcă ”să-l închidă” pe cel vizat, de cele mai multe ori partenerul de viață, unor reguli extreme de stricte și de severe pe care acesta nu le poate accepta.

Cei care au studiat în timp fenomenul declară la unison că nimic nu s-a schimbat în demersul și fundamentarea inițială a crimelor pasionale, indiferent de armele folosite. Ei adaugă că acestea pot fi greu de oprit, fiindcă nimeni nu poate descifra la timp scenariul asasin al făptașului, chiar dacă acesta declară anterior și public ceea ce intenționează să facă.

Crima din dimineața zilei de joi, 28 aprilie, din Săptămâna Mare, dintr-un magazin bucureștean de lux de pe Calea Victoriei, căreia i-a căzut victimă o femeie de circa 30 de ani, înjunghiată de mai multe ori în torace și abdomen, e doar cel mai recent exemplu din acest lung și parcă interminabil șir de crime.

Cele mai răsunătoare două crime pasionale din ultimii ani s-au produs în coafor

El ne reamintește de cele mai răsunătoare cazuri de acest tip produse în ultimii cinci ani. În toate cazurile, femeile au căzut victimă geloziei propriilor bărbați, iar în urma acestora au rămas singuri pe lume mulți copii.   

În după-amiaza zilei de 5 martie 2012, în coaforul „Perla” din București s-a produs unul dintre cele răsunătoare atacuri armate din istoria postdecembristă a românilor. Autorul atacului, Gheorghe Vlădan, 57 de ani, angajat al Ministerului Administrației și Internelor la ora comiterii faptei, și-a ucis cu sânge rece propria soție, folosind un pistol semiautomat Glock, calibrul 9 mm, armă în posesia căreia se afla în calitatea sa de agent de poliție.

Vlădan a tras 11 cartușe, în fapt toată muniția disponibilă, ucigându-și soția, Felicia, și pe casiera salonului de coafură, Mariana Bendre. De remarcat că asasinul se certase cu câteva ore mai devreme, în jurul orei 14.00, cu soția sa, amenințînd-o public că se va răzbuna pe ea, ceea ce a și făcut-o patru ore mai târziu. Vlădan nu a ezitat atunci când le-a pus pistolul în piept celor două femei, casiera încasând spre exemplu trei gloanțe, două în piept și unul în cap. Aceasta de fapt a decedat pe loc, în timp ce soția asasinului avea să moară la spital. Asasinul a rănit apoi alte șase persoane aflate la ora crimei în salon, toate reușind ulterior să fie salvate. Felicia, soția sa, le povestise de mai multe ori colegelor de serviciu, că își simte viața amenințată, dar nimic nu i-a schimbat destinul implacabil. Mult mai târziu, în timpul procesului său, Vlădan a spus că nu poate să îşi explice de ce a comis crimele.

"Sunt aproape doi ani de la acea întâmplare nenorocită. Încerc să înţeleg ce s-a întâmplat în acea zi, numai că mi se pune un val de ceaţă şi nu pot să-mi dau seama de ce am făcut acest lucru. Nu ştiu cum să mă revanşez faţă de persoanele cărora le-am produs atât de multă durere. Viaţa mea nu mai este cea de dinainte", declara acesta în octombrie 2013.

Gheorghe Vlădan avea să fie condamnat la închisoare pe viață. Anul trecut a divorțat oficial de soția pe care o ucisese în urmă cu trei ani în încercarea de a-și salva jumătate din averea personală, în condițiile în care instanța l-a condamnat la plata a sute de mii de lei despăgubiri către victimele faptei sale, dar și față de fiul său, Bogdan.

Iașiul e și el înscris pe această listă a criminalilor învinși de gelozie

Nici nu se stinseră bine ecourile și emoțiile procesului lui Gheorghe Vlădan și o a doua crimă, cu multe similitudini, avea să se producă. De data aceasta la Iași. Vasile Olaru, 31 de ani la data faptei, a intrat pe 28 decembrie 2013 într-un coafor ieșean, înjunghiindu-și soția de mai multe ori, apoi a încercat să se sinucidă.

Cu multiple plăgi la gât și abdomen femeia n-a mai putut fi salvată. Atacatorul însă, da.  Victima depusese cu doar două zile mai devreme o a doua plângere împotriva soțului ei, după ce mai fusese agresată de acesta. Cei doi soți aveau împreună trei copii, dintre care două fete minore, de doi ani și șapte luni, respective 13 ani, dar și un băiat, major.

Vasile Olaru, cel ce și-a ucis soția din gelozie, a primit 16 ani și jumătate de închisoare, urmând să plătească daune în valoare de 200.000 de lei și celor două minore ale sale, care au fost încredințate spre creștere unui unchi. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net