Curtea Supremă a decis ca Darius Vâlcov să aibă arest la domiciliu

Ultima actualizare:

    Darius Vâlcov este aproape de a scăpa de închisoare
Darius Vâlcov este aproape de a scăpa de închisoare

Fostul ministru Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influenţă, va fi cercetat în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa putând fi contestată de procurorii anticorupţie. Judecătorii instanţei supreme au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cel la domiciliu în cazul lui Vâlcov. Potrivit corespondentului Mediafax, măsura judecătorilor nu este definitivă și poate fi contestată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)

Fostul ministru Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate, faptă pentru care a fost arestat preventiv în 2 aprilie, măsura fiind prelungită ulterior de instanţa supremă, din 25 aprilie până în 24 mai.

Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă. Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov.

Potrivit procurorilor, începând din 2011 şi până la data reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informațiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuși.

Fostul ministru al Finanţelor le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.

Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. "Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani", potrivit articolului 480 din Codul de Procedură Penală.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că recent fostul ministru al Finanţelor a predat procurorilor alte 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate şi predate unui muzeu.

Potrivit surselor citate, că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenţiona să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziţii 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziţia de tablouri, au precizat sursele citate.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu. Tot la aceeaşi adresă au fost găsite şi obiecte decorative semnate Pablo Picasso şi Victor Brauner, au precizat sursele citate.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net