De ce oamenii pregătiți nu-și găsesc loc de muncă în România

Muncitorii buni pleacă din țară FOTO: Unsplash.com
Muncitorii buni pleacă din țară FOTO: Unsplash.com

Piața de muncă din România este, ca în toată lumea, în continuă schimbare. Angajatorii spun că nu găsesc oameni pregătiți, iar cei care caută de muncă spun că angajatorii vor exeperiență dar că plătesc puțin. 

Leonard Rizoiu, expert în resurse umane spune că trendul celor care pleacă din țară va fi mare și anul viitor, conform Hotnews.ro.

”Nu se va stopa această hemoragie de oameni, cu siguranță. 2022 va continua să fie așa și chiar mi se pare că România nu este un stat care să facă retenția oamenilor valoroși.  Absolut deloc.

Îi pierdem, spune el, și nu ne dăm seama decât în momentul în care noi, ca specialiști de resurse umane, ne zbatem să aducem orice contabil: două mâini, două picioare, știe puțin dar lasă că-l mai învățăm noi, hai să-l angajăm.

 Acolo suntem. Nu mai există „meseria, brățară de aur”, nu mai există om care să iasă la pensie ca ospătar, lucrurile cu care noi am fost obișnuiți înainte.

Acum lucrăm pe strategii de retenție și strategii care sunt făcute pe o gheață extrem de sensibilă și subțire pentru că lipsa de predictibilitate nu ne ajută să ne facem planuri foarte mari și foarte accurate, reale, în viitor”. a explicat expertul într-o conferință.

  Angajatorii spun că nu găsesc oameni, pe bună dreptate, și sunt totuși oameni foarte buni, cu abilități bune care nu-și găsesc loc de muncă.„De ce? Ce se întâmplă?Nu se mai întâlnește cererea cu oferta.De ce?Pentru că ceea ce au nevoie angajatorii, nu au ceea ce au cei care sunt în momentul acesta liberi de un contract sau în căutare activă de un job”.Lucrul acesta, spune el, duce ca în atmosferă unde se întâlnesc norii aceia pozitivi cu cei negativ și fac fulgere și ploaie: la fel și în piața de capital uman.

Este o diferență, un gap, extrem de mare între ceea ce are nevoie mediul economic și ceea ce inclusiv sistemul de învățământ ne scoate.  

În acest timp, tinerii vor să lucreze pe proiecte. Ei sunt cei care pleacă cel mai repede din țară și, din păcate,  doar 5% din cei care lucrează în străinătate se întorc și lucrează în România.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
gaini curte istock jpg
bulgaria 6598399 1280 jpg
image png
image png
image png
asian woman using the smart mobile phone for check online shopping order is completed with clothes beside the glassess in store shop with happy action at department center 961515078 d885f0506450479c9efb38d9ddf1ed58 jpg
image png
image
image