De la 1 aprilie, nu-ți mai validezi biletul în tren. Uite în ce condiții se întâmplă acest lucru!

Ultima actualizare:

    Dacă nu ai bilet la trenul în care urci, nu ți-l mai poate valida conductorul
Dacă nu ai bilet la trenul în care urci, nu ți-l mai poate valida conductorul

De la 1 aprilie, nu-ți mai validează biletul conductorul, ci angajata de la ghișeu. Modificările vor avea loc doar în cazul în care renunți la trenul la care ți-ai cumpărat legitimația și pleci în direcția propusă cu un altul aflat în grafic, dar stabilit pentru o altă oră.

Decizia a fost luată de conducerea CFR Călători pentru a se putea debloca locul, care în sistem apare ocupat. De reținut este faptul că în momentul în care renunți să mai pleci cu la trenul la care ai bilet ori l-ai pierdut pentru că ai ajuns târziu, casiera din gară validează legitimația, dar nu îți asigură și locul.

”Este obligatoriu să se solicite de către călător, la casele de bilete, viza de modificare/validare a legitimației de călătorie pentru noul tren, până cel târziu la o oră după ora de plecare a trenului înscrisă pe bilet. Modificarea se va putea realiza numai în măsura în care mai sunt locuri disponibile, atât la trenurile InterRegio (în limita locurilor disponibile), cât și la trenurile Regio în limita capacității maxime acceptate la transport, precizează reprezentanții CFR Călători.

Dacă nu treci pe la ghișeu să-ți valideze biletul, ”nașul”  nu ți-l va lua în considerare și vei fi obligat să plătești contravalorea lui.

Legitimația de călătorie trebuie validată la casa de bilete din gară
Legitimația de călătorie trebuie validată la casa de bilete din gară

”În situația în care călătorul se urcă în tren fără ca biletul să aibă viza de modificare/validare, la controlul documentelor de transport, acesta va fi considerat fără legitimație de călătorie și personalul de tren îi va emite bilet la tarif de taxare în tren”, mai precizează autoritățile.

Singura situație exceptată de la regulă este cea în care stația din care urci nu are personal care să deservească călătorii ori te afli în afara programului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Meghan Markle interviu, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tsunami  jpg
9 george washington shutterstock 423235858 jpg jpeg
casierie banca jpeg
mosmon baia mare jpg
apartament pixabay jpg
Dixville Notch vote jpg
casa fara gard america jpg
Taxi Romania FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net