Declaraţia unică, valabilă de azi

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ordonanţa de urgenţă privind Declaraţia unică, aprobată la 15 martie de Guvern, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că toate persoanele vizate de acest normativ o pot depune la organele fiscale de care aparţin sau online.

Guvernul a decis ca în loc de şapte declaraţii de venit să se facă una singură. De azi a intrat în vigoare, aşa că este bine să ştiţi că se dau bonusuri dacă le plătiţi on line, la timp sau înainte de termen. Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice ar trebui depusă de mai mult de 1 milion de persoane, având în vedere că, pentru a rămâne asigurat în sistemul de sănătate, multe persoane fizice îl vor completa, chiar dacă nu se încadrează în plafonul stabilit de Ministerul Finanţelor, scrie adevarul.ro.

Plafonul este de 12 salarii minime brute pe economie, adică 22.800 lei pe an, pentru care se datorează asigurări sociale de 25% şi pentru sănătate de 10%. Acesta se majorează sau se micşorează în funcţie de evoluţia salariului minim pe economie din anul pentru care se depune Declaraţia unică (DU).   

Declaraţia unică vizează persoanele care obţin venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, altele decât arenda, din investiţii, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, premii şi din jocuri de noroc, venituri obţinute în străinătate şi alte venituri.  

Noul formular se va depune, în acest an, până la data de 15 iulie, urmând ca plata să se facă până la data de 31 martie 2019. Din 2019, Declaraţia se va depune până la 15 martie inclusiv, pentru veniturile estimate a se realiza în 2019, plata urmând să fie efectuată  până la data de 15 martie 2020. 

În cazul în care începerea activităţii se face după data de 15 iulie 2018, respectiv 15 martie 2019, Declaraţia unică se depune în termen de 30 de zile de la începerea activităţii. În cazul încetării activităţii sau a suspendării temporare a acesteia, persoana fizică va înştiinţa organele fiscale pentru stoparea obligaţiilor de plată.   

Proiectul aduce noutăţi şi în privinţa plăţii, respectiv a reţinerii la sursă a contribuţiilor. Astfel, în cazul persoanelor care obţin venituri din drepturi de autor ori şi-au dat terenul în arendă, depunerea declaraţiei unice nu este obligatorie, impozitul pe venit şi contribuţiile pentru pensii şi pentru sănătate urmând să fie reţinute de plătitorul de venituri, cel care va trebui să completeze şi să depună formularul 112. În cazul drepturilor de autor, din venitul brut se scad cheltuielile forfetare de 40%, apoi impozitul pe venit de 10% şi se aplică procentele pentru contribuţii.   Declaraţia va fi depusă de persoana care obţine venituri din drepturi de autor doar în cazul în care aceasta are mai multe contracte.   

Mecanismul reţinerii la sursă nu se aplică în cazul în care nivelul venitului estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit este sub nivelul a 12 salarii lunare minime brute pe ţară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuţia. Dacă nivelul cumulat al veniturilor este cel puţin egal cu 12 salarii lunare minime brute pe ţară, contribuabilul are obligaţia depunerii Declaraţiei unice la termenele şi în condiţiile stabilite. Potrivit noilor reglementări, persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de autor, fiind în acelaşi timp şi salariate, nu mai plătesc contribuţii pe veniturile obţinute din drepturile de autor, ci doar pentru salariu.

Iată ce bonusuri se acordă!

Autorităţile anunţă că, în acest an, depunerea formularului se mai poate face şi pe hârtie, dar din 2019 acesta va putea fi depus doar online. Pentru acest an, MFP a stabilit un sistem de reduceri: 5% pentru cei care trimit declaraţia online până la 15 iulie 2018  şi plătesc integral până la 15 martie 2019; 5% pentru cei care achită integral până la 15 decembrie 2018 şi 10% pentru cei care depun declaraţia online până la 15 iulie 2018. şi plătesc până la 15 decembrie 2018.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net