Dezmăţ la spital. A pozat aproape goală în salonul pentru bolnavi

Dezmăţ la spital. A pozat aproape goală în salonul pentru bolnavi

Ultima actualizare:
Fata a încercat toate poziţiile posibile
Fata a încercat toate poziţiile posibile

O tânără fără inhibiţii, dar şi fără prea mult bun simţ, a pozat în lenjerie intimă într-un spital din judeţul Vrancea. Fotografiile realizate de un complice al acesteia au ajuns pe internet şi sunt „gustate” acum de internauţi.

Tânăra care s-a lăsat fotografiată în ipostaze provocatoare nu a ţinut cont de faptul că se află într-un spital. Ea a pozat în lenjerie intimă, în pijama şi cu cizme lungi în picioare chiar într-un salon. Şedinţa foto nu i-a deranjat deloc pe pacienţii, ba aceştia au încurajat iniţiativa fetei, unii chiar acceptând să apară în fotografii alături de ea, scrie rtv.net.

Tânăra nu s-a sfiit de pacienţi
Tânăra nu s-a sfiit de pacienţi

Reprezentanţii spitalului şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au demarat o anchetă pentru a afla cine este protagonista scenelor fierbinţi din salon. Aceştia au declarat că tânăra nu e o asistentă a spitalului, ci, cel mai probabil o vizitatoare ori o pacientă care se afla la sfârşitul perioadei de internare.

Pozele au fost făcute de un complice al fetei
Pozele au fost făcute de un complice al fetei


    Pozele au fost făcute de un complice al fetei
Pozele au fost făcute de un complice al fetei


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
politia jpg
Dubai jpg
dinozauri ceratopsieni unibuc geoparcul unesco tara hategului universitatea din bucuresti webp
cod de bune maniere jpg
Tânăr sfâșiat de tigru  jpg
image png
Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (D) și Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I L  Caragiale”  jpg
Papa Leon al XIV-lea binecuvântează mulțimea în timpul Liturghiei de Paște FOTO AFP
image
image